Putem viziona acum filme româneşti difuzate în premieră, în fiecare joi seara, pe cel mai nou site de filme româneşti. Site-ul este gratuit şi legal, spun iniţiatorii, un proiect dedicat cunoaşterii cinematografiei româneşti, în special a noului val de filme realizate în ultimii ani.
„Cinepub este dedicat iubitorilor şi creatorilor de film românesc. Este un proiect menit să aducă în atenţia publicului cinefil nu doar filme de autor, ci şi producţii independente, realizate de pasionaţi aflaţi la început de drum. Prin intermediul acestor poveşti în imagini încercăm apropierea publicului de filmul românesc, de multe ori uitat. Pentru că filmul ne implică, ne provoacă, ne inspiră şi ne conectează. Altfel spus, Cinepub ne apropie de poveştile de care avem nevoie. Zi de zi. Cinepub este singurul canal online gratuit de cinema românesc, unde filmele pot fi urmărite în condiţii legale, un proiect unic GAV în parteneriat cu Google.“ anunţă echipa cinepub.
imagine din filmul Moromeţii
Proiectul este condus de criticul de film şi regizorul Lucian Georgescu, care lucrează în prezent la lansarea proiectului „ICAR, o istorie alternativă a cinematografului românesc”.
„Am denumit această mini-serie ‘o istorie alternativă’, pentru a exclude ipostaza academică, sau – doamne-fereşte – ‘oficială’. ICAR nu îşi propune să epuizeze subiectul – uitat de altfel – al unei istorii a cinematografului autohton, pentru că punctele de vedere, modalitatea de receptare şi mai ales de transmitere a acestora s-au schimbat radical. ICAR este modalitatea prin care cinepub.ro îşi propune să susţină comunicarea premierelor de lung metraj de pe cinepub.ro şi să extragă din acestea esenţa contextului istoric în care au fost create. Este o perspectivă diacronică, dar nu cronologică, axiologică, dar nu ierarhică. Episoadele ICAR nu sint filmuleţe de sau pentru şcoală şi nici documentare exhaustive, ci doar pastile de conţinut video online, teasere web menite să intrige şi să sporească apetitul pierdut pentru cinematograful românesc în toate formele lui de existenţă. Discursul magistral de la catedră al profesorului George Littera, despre generozitatea actului receptării filmului, a dispărut din şcoala de film şi din societatea românească odată cu marele filmolog şi a fost înlocuit de monologul dictaturii stilistice unice. O nouă generaţie poate schimba punctul de vedere şi starea de fapt, datorită neapartenenţei sale la o istorie sau alta. Alternativ înseamna posibilitatea de a schimba neîncetat punctul de vedere, iar asta este definiţia libertăţii, iar ICAR este un proiect liber“, a declarat Lucian Georgescu, pentru ziarul Adevărul.
imagine din filmul de animaţie Grand Cafe de Bogdan Mihăilescu
surse: adevarul.ro, ziarelive.ro
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Unde sa cautam vizionarea acestor filme ??