Noutăți

Primele ființe care-au dobândit capacitatea de a merge n-au părăsit niciodată oceanul. Ca metodă de deplasare, mersul a apărut în… mediul acvatic!

Ne-am obișnuit să asociem mersul cu viața terestră, cu primele specii de animale care au părăsit viața acvatică, spre a se adapta rigorilor supraviețuirii pe uscat. Însă adevărul este că primele creaturi marine care au dobândit capacitatea de a merge n-au mai părăsit niciodată mediul acvatic, ci și-au exersat „noul” mod de deplasare numai… pe fundul oceanului. Tototdată, trebuie spus că abilitatea de a merge are o dată a apariției mai veche decât se credea până acum.

Noul studiu din care reies aceste surprinzătoare concluzii se bazează pe o analiză a celulelor cerebrale existente la o specie de pește cu trup aplatizat (asemănător cu corpul pisicilor de mare). Această specie se numește Leucoraja erinacea. Creatura face parte dintre cele mai primitive animale vertebrate. Oamenii de știință au fost surprinși să constate că sistemul de control al mișcărilor acestui pește este foarte asemănător cu acela existent la mamiferele de uscat. Aceste creaturi acvatice s-au numărat printre primele care au „învățat” să meargă, chiar dacă nu fac acest lucru decât pe fundul mării.

Leucoraja

Se credea până de curând că rețeaua nervoasă necesară mersului ar fi specifică doar animalelor de uscat care s-ar fi dezvoltat din pești, în urmă cu circa 380.000.000 de ani. Dar peștii Leucoraja erinacea și alte câteva specii primitive de rechini au avut asemenea rețele neurale mai devreme. Peștii de acest fel sunt ultimii strămoși comuni ai mamiferelor și ai rechinilor actuali.

Capacitatea de a merge de care sunt capabili peștii Leucoraja erinacea a apărut, se pare, cu mai mult de 400 de milioane de ani în urmă. În același timp, se pare că primii pași pe uscat au fost făcuți, de către descendenții unor specii de pești, cu 50 de milioane de ani mai devreme decât se credea, până acum.

Leucoraja 1

schita

La specia Leucoraja erinacea înotătoarele pectorale servesc la înot, în vreme ce înotătoarele pelviene sunt folosite pentru „plimbările” pe fundul apei. Remarcabil este că aceste mișcări sunt alternative, stâng-drept, ca la animalele avansate de pe uscat. Potrivit datelor publicate în jurnalul Cell, acești pești sunt foarte potriviți pentru un studiu detaliat al originilor mersului. Cine ar fi crezut că mersul a apărut, pentru prima dată, ca mijloc de deplasare, pe fundul oceanului, și nu pe uscat?!

mers, peste

peste

Sursa: www.sciencealert.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii