Noutăți

Prietenia dintre necuvântătoare… Imagini emoționante

Prietenul la nevoie se cunoaște! Asemenea oamenilor, și făpturile necuvântătoare au nevoie de un alt suflet, de preferință unul cald, care să le accepte în preajmă și să le ofere un sentiment de pace și siguranță. Sau pot avea nevoie de un umăr cald, pufos, pe care să-și odihnească capul după o lungă zi de joacă și de pozne.

a-1

Orice s-ar zice și întâmpla, le înduri mai ușor pe toate dacă nu ești singur cuc. În ciuda a ceea ce se crede în mod obișnuit, prietenia nu este un apanaj al speciei umane. Deși nu își pot exprima sentimentele asemenea oamenilor, necuvântătoarele pot lega prietenii trainice; se pot atașa inclusiv de făpturi aparținând unor specii cu mult diferite.

a-9

Prietenia dintre pisică și papagalul cel viu colorat pare extrasă dintr-o carte de povești al cărei autor are cam prea multă imaginație, dar uneori realitatea este mai frumoasă decât cele mai incredibile dintre basme. Pentru că, așa cum s-a văzut de nenumărate ori, realitatea poate să întreacă basmul. Dovada cea mai bună? Prietenia de nezdruncinat dintre un cățel sobru, serios (doar în aparență) și o mâță năzdrăvană.

a-14

Întâi și întâi, câinele și pisica au căzut la pace… Apoi au preschimbat pacea în amiciție și amiciția într-o caldă și indistructibilă prietenie. Dacă așa ceva s-a putut, atunci nu-i totul pierdut. Există, deci, speranțe pentru o lume mai bună. Există nădejdea că se va înțelege până la urmă și om cu om, aruncând armele într-o parte și în cealaltă parte dușmănia seculară.

a-6

Cine are ochi de văzut, poate vedea că prietenia dintre necuvântătoare există și poate fi deosebit de solidă. Prietenii noștri necuvântători nu umblă cu sferturi și jumătăți de măsură în ceea ce privește prietenia, devotamentul și iubirea, deoarece ei… nu știu matematică. Poate tot de aceea oferă prietenie și bucurie fără rezerve, condiții și fără să aștepte vreodată o răsplată echivalentă.

a-10

Noi, oamenii, cu toată matematica și știința noastră, putem avea de învățat și de la cei care nu cuvântă… Avem de învățat lecția prieteniei. Este singura lecție ce poate fi predată fără a avea nevoie de cuvinte și de cifre. Cu atât mai puțin de calcule!

a-2

a-4

a-5

a-11

a-7

a-13

a-8

a-3

Autor: Tomi Tohăneanu

Imagini: greatinspire.com


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Prietenia dintre necuvântătoare… Imagini emoționante

  1. Minunat !
    Multumesc mult :))

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii