Noutăți

Premieră: A fost detectată o “auroră boreală” în afara sistemului solar

O echipă internațională cercetători a detectat, în premieră, o “auroră boreală” în jurul unei planete pitice aflate la 18 ani lumină, în constelația Lyra. Potrivit BBC, aurora care a fost detectată pe LSR J1835 este de milioane de ori mai strălucitoare decât cea boreală și are culorile roșu și verde.

aurora reconstituire

Descoperirea îi va face pe astronomi să înțeleagă modul de formare a acestor „pitici roșii” de care se știu foarte puține lucruri. Există o întreagă dezbatere la nivel internațional dacă aceste corpuri cerești sunt mai mult stele sau ar trebui încadrate ca și planete.

“Schimbările de luminozitate sunt în concordanță cu ceea ce ne-am aștepta de la aurorelor noastre., a declarat Dr. Littlefair de la Universitatea din Sheffield

Potrivit raportului publicat în revista Nature, nuanța roșiatică pare a fi dată de hidrogenul din atmosfera sa. Pe Terra, culoarea este rezultatul interacțiunii dintre electronii aduși devântul solar și oxigenul din atmosfera.

aurora boreala nasa

 

sursa: http://www.bbc.com/news/science-environment-33711161



Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii