Noutăți

Povestea primelor aparate de zbor lansate de pe pământ românesc. Când a avut loc prima lansare a unui balon cu oameni la bord, în țara noastră?

Mai înainte ca aparatele de zbor „mai grele decât aerul” să cucerească văzduhul, baloanele – sau aerostatele – au avut parte de epoca lor de glorie. Primele baloane erau umplute cu aer cald. Cele din „generația a doua” erau umplute cu alte gaze, cum ar fi hidrogenul sau heliul. Ca inventatori ai balonului cu aer cald, istoria îi reține pe frații Montgolfier. La 21.XI.1783 a avut loc, în Franța, prima lansare a unui balon ce a avut oameni la bord.

În spațiul românesc, prima lansare a unui balon s-a petrecut în urmă cu 200 de ani, în vara anului 1818. Lansarea „aparatului de zbor” a avut loc în Țara Românească, la București, la eveniment fiind prezent și domnitorul din acea vreme, Ioan Vodă Caragea (a cărui domnie a luat sfârșit chiar în acel an). Dispozitivul era de construcție simplă, nefiind suficient de mare pentru a putea lua la bord o persoană. „Aerul” cald era generat prin arderea alcoolului aflat într-un recipient, sub balonul confecționat din pânză. Lansarea a fost o reușită iar balonul s-a ridicat la mare înălțime, mai înainte de a reveni la sol, după epuizarea „combustibilului”.

Balon al fratilor Montgolfier, 1783

O altă lansare memorabilă a unui aerostat (categorie în care intră baloanele, dar și dirijabilele – creații mai „noi”) a avut loc, pe meleagurile noastre, în anul 1874. La fel ca și lansarea petrecută cu 56 de ani mai devreme, noul zbor a avut loc tot într-o zi de iunie. Și tot la București. Evenimentul este demn de reținut, mai ales datorită faptului că aparatul de zbor lansat a avut oameni la bord (o premieră, în spațiul românesc). Aerostatului i-a fost atribuit un nume „mare”. A fost botezat „Mihai Bravul”. Zborul a durat, se pare, aproximativ 60 de minute, timp în care balonul a străbătut, spre uimirea bucureștenilor și a oamenilor din localitățile învecinate, peste 40 de kilometri.

La prima lansare, cea din 9 iunie 1874, au zburat doi pasageri. Unsprezece zile mai târziu a avut loc o altă lansare a balonului „Mihai Bravu”, cu trei persoane la bord. Această a doua lansare a avut scopuri științifice și militare. Altitudinea atinsă a fost remarcabilă, ținând seama că a fost vorba, totuși, de numai un al doilea zbor efectuat cu balonul „Mihai Bravul”. Aparatul de zbor s-a înălțat la o altitudine de aproape 2200 de metri. Pasagerii săi, trei ofițeri ai Armatei Române, s-au bucurat de priveliști ale ținuturilor din preajma Bucureștilor pe care nimeni nu le mai admirase vreodată, până atunci, de la o asemenea înălțime.

Surse: wikipdedia.org, jurnalul.ro, enciclopediaromaniei.ro

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii