Noutăți

Povestea Generalului Traian Moșoiu: a învins armatele ungurului bolșevic Bella Kun în 1919, eliberând Ardealul, și a ocupat Budapesta…

Traian Moșoiu (1865-1932), unul dintre cei mai de seamă generali români care au luat parte la Primul Război Mondial, s-a născut în localitatea Tohanu Nou (Brașov). A absolvit studiile militare la Viena și a activat ca ofițer al oștirii austro-ungare vreme de 5 ani.

În vara anului 1891, Traian Moșoiu a părăsit armata austro-ungară și a trecut Carpații, urmând ca peste doi ani să fie primit, ca sublocotenent, în armata României, unde a avut o ascensiune rapidă și unde s-a acoperit de glorie. La 1900 ajunsese căpitan iar în pragul Primului Război Mondial devenise colonel. La 1917 era deja general de brigadă.

g

În timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, în 1913, Traian Moșoiu a fost șeful unui birou de mobilizare iar datorită meritelor deosebite a fost avansat, obținând gradul de locotenent-colonel. După Primul Război Mondial, Traian Moșoiu a fost senator și ministru în trei rânduri (ministru de război, ministru al comunicațiilor și ministru al lucrărilor publice).

Atunci când România a intrat în Marele Război de Întregire a Neamului (1916-1918), ostașii din „grupul Lotru”, conduși de către Traian Moșoiu au luat parte la ofensiva din Ardeal și au fost biruitori în bătălia de la Orlat. În toamna anului 1916, Traian Moșoiu a condus o divizie de infanterie care a respins cu vitejie atacurile armatelor Puterilor Centrale, în Transilvania.

1

După retragerea în Moldova, ostașii români care-l aveau în frunte pe Traian Moșoiu au apărat cu succes pozițiile ocupate în sectorul de front Vârful Cocoşilă-Răchitaşu, lupte în urma cărora vrednicul ofițer a fost distins cu „Legiunea de Onoare”, de către generalul Berthelot.

În anul 1919, armatele bolșevice ale lui Bela Kun (Béla Cohen) intenționau să ocupe Ardealul, spre a-l alipi la Ungaria devenită comunistă. Armata română a fost mobilizată iar în Ardeal a fost inițiată o energică acțiune ofensivă, prin care inamicul a fost înfrânt, pus pe fugă. Până la urmă, trupele românești au făcut „curățenie” și la Budapesta, alungându-i pe bolșevici și salvând Ungaria de comunism.

4

În martie 1919, Traian Moșoiu a fost desemnat, de către marele cartier general, guvernator militar al Transilvaniei iar în următoarea lună a fost numit comandant al „Grupului de armate nord”, eliberând de sub stăpânirea străină orașele Oradea, Satu Mare, Salonta, Beiuș, Șimleu Silvaniei.

Ulterior, „Grupul de manevră Traian Moșoiu” a pătruns, victorios, pe teritoriul Ungariei. Unitățile armatei roșii ungurești care treceau Tisa cu intenția să ocupe Transilvania fuseseră respinse iar la puțină vreme armata română a trecut la ofensivă, intrând în Budapesta la începutul lunii august, 1919.

Bela Kun

Bela Kun

Atunci, în august 1919, Generalul Traian Moșoiu a devenit comandant al garnizoanei militare românești din Budapesta, precum și guvernator militar al teritoriilor maghiare situate la apus de râul Tisa. În cariera militară a generalului Moșoiu, apogeul a fost atins în perioada luptelor eroice purtate, în 1919, pentru respingerea armatelor bolșevice trimise de către Bela Kun, pentru a ocupa Ardealul.

Trebuie spus că, în teritoriile românești prin care a trecut, armata roșie maghiară a lăsat în urmă jafuri, crime, orori, teroare. În fiecare sat și oraș pe care îl eliberau, punându-i pe fugă pe bolșevici, ostașii români erau primiți ca și cum ar fi fost trimiși ai divinității, localnicii așternând covoare de flori, în calea lor.

3

În sudul Bihorului, plugarii s-au înarmat cu ce au găsit prin casele lor și s-au alăturat trupelor române conduse de către generalul Moșoiu, spre a le ajuta să-i anihileze pe militarii armatei roșii maghiare, fără a se teme de gloanțele și grenadele acelora.

De la eliberarea orașului Oradea, eveniment care s-a petrecut la 20 aprilie 1919, a rămas o mărturie entuziastă, prezentată într-un articol recent publicat de către magazinul cultural Art-emis:  „Strigăte de „Ura!” străbat văzduhul şi capul coloanelor trupelor române apare în piaţa oraşului, defilând în faţa generalului. Strada se umple de un covor de flori, peste care calcă, mândri, faimoşii dorobanţi, pe când tunurile bubuie, împroşcând moartea în duşmanul ce fuge de atâta măreţie. I-a fost dat armatei româneşti, le-a fost dat ostaşilor ţărani ai regelui Ferdinand să defileze, intrând în Oradea Mare pe un drum de aproape un kilometru acoperit cu flori. Aproape nouă batalioane au intrat în Oradea Mare. Soldaţii defilând în faţa generalului [Moșoiu], n-au mai putut ţine privirile lor înainte din cauza valurilor de flori, care se revărsau de pretutindeni asupra capetelor lor.”

b

Mărturiile vremii arată că, la eliberarea orașului Oradea, generalul Moșoiu n-a mai avut răbdare să intre în localitate odată cu armata sa. Cutezătorul general s-a deplasat cu un automobil și a pătruns în oraș înainte de a fi fost ocupat și securizat de către trupele române. A fost cel dintâi ofițer român care a intrat, chiar în ziua de Paști, în orașul în care în urmă cu doar câteva ore bolșevicii făceau legea, tăind și spânzurând. Cetățenii din Oradea l-au primit ca pe un rege.

În ciuda înfățișării războinice, severe, a chipului său, generalul Moșoiu a fost descris ca un caracter pașnic și modest în relațiile de zi cu zi, însă aprig și deloc îngăduitor cu ofițerii care-și neglijau îndatoririle, mai ales în condiții de război, când orice greșeală a unui superior putea fi plătită cu prețul suprem de către soldații din linia întâi.

c

1

2

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: wikipedia.org, enciclopediaromaniei.ro, www.art-emis.ro, www.istoria.md


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*