Cunoaste lumea

Noutăți

Postul și restricțiile alimentare ne prelungesc viața – asta arată cele mai noi cercetări derulate la Harvard

  •  
  •  
  •  

Manipularea rețelelor mitocondriale din interiorul celulelor, fie prin restricții alimentare sau post, fieprin manipulare genetică, poate crește durata de viață, potrivit noilor cercetări de la Harvard T.H. Chan, Școala de Sănătate Publică. Studiul, publicat în Cell Metabolism, arată faptul că celulele nu pot procesa cum trebuie surplusul de energie luat din alimente, ceea ce duce la îmbătrânire și apariția bolilor, iar perioadele de post întrerup acest cumul de energie și implicit îmbătrânirea organismului.

Mitocondriile sunt organite celulare întâlnite în toate tipurile de celule eucariote. Acestea mai sunt denumite și „uzinele energetice ale celulei”. Oamenii de șțiință au folosit C. elegans – viermi de nematode, care trăiesc doar două săptămâni, pentru aceste studii de laborator. În urma cercetărilor s-a observat faptul că restricționarea dietei viermilor sau imitarea restricționării dietetice prin manipularea genetică a unei proteine sensibile la energie numită AMP, duce la prelungirea duratei de viață.

„Condițiile de consum redus de energie, cum ar fi restricțiile alimentare și postul intermitent, au demonstrat și în studii anterioare faptul că duc la o prelungire a vieții. Încercarea de a înțelege de ce se întâmplă acest lucru este un pas crucial în dezvoltarea de noi tratamente anti-îmbătrânire. Lucrarea noastră arată relația dintre rețelele de mitocondrii și post. Dacă blocăm mitocondriile într-o singură stare, cea pe care o are postul, atunci avem o șansă în a ne controla îmbătrânirea”, a declarat Heather Weir, autorul principal al studiului.

sursa: https://news.harvard.edu/gazette/story/2017/11/intermittent-fasting-may-be-center-of-increasing-lifespan/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii