Noutăți

Porumbul multicolor îi cucerește pe toți, prin aspectul său. Boabele sale arată precum nestematele! Și nu este modificat genetic…

În trecut, un fermier din Oklahoma pe nume Carl Barnes a început să caute soiuri de porumb cultivate în mod tradițional, spunând că procedează astfel pentru a se reconecta la moștenirea sa amerindiană, o parte dintre înaintașii săi aparținând unui trib de indieni americani (Cherokee).

În cele din urmă, americanul a obținut un soi de porumb ale cărui boabe au aspectul unor pietre prețioase. Când vezi un asemenea știulete de porumb îți spui că arată prea frumos pentru ca boabele sale să fie folosite în alimentație. Neștiindu-i istoria, unii ar fi tentați, chiar, să creadă că porumbul cu știuleți multicolori este efectul unor modificări genetice. Nicidecum!

d

După ani de combinare a unor vechi soiuri de porumb și de selecție a celor mai reușite exemplare, Barnes s-a putut bucura contemplând știuleții de porumb care par a fi împodobiti cu nestemate. Barnes a împărțit boabele sale de porumb cu bătrânii triburilor amerindiene și cu alți cultivatori pasionați pe care i-a întâlnit.

Pentru acei bătrâni amerindieni, porumbul din soiurile indigene și tradițiile formate în legătură cu cultivarea sa reprezintă o parte a unui inestimabil tezaur cultural, care nu trebuie lăsat să se piardă. Greg Schoen, un amic de-al lui Barnes, cultivator și el, a creat hibrizi prin plantarea porumbului multicolor în preajma porumbului obișnuit.

2

Mai apoi, Schoen a oferit boabe de porumb din soiurile care produc astfel de minunății și unei organizații numită Native Seeds/SEARCH care, în prezent, distribuie materialul de semănat către doritori. De asemenea, această organizație protejează materialul semincer într-o bancă de semințe ce conține mostre de la circa 2000 de soiuri rare de plante.

f

Native Seeds/SEARCH a început ca un proiect conceput pentru a proteja și păstra soiurile tradiționale de plante agricole, cultivate de către americanii nativi. Într-o lume în care „unii” ar vrea ca organismele modificate genetic (OMG) să devină predominante iar soiurile tradiționale să devină doar o amintire, trebuie încurajate toate eforturile de menținere a diversității soiurilor tradiționale de plante.

Porumbul multicolor poate fi folosit pentru obținerea mălaiului sau pentru popcorn. Unii susțin că nu te mai poți sătura… privindu-l!

s

j

g

Autor: Tomi Tohăneanu

Surse: inhabitat.com, www.businessinsider.com

Imagini: inhabitat.com


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii