Poporul român și fatalismul raselor nefericite

Există două națiuni deosebite în această țară: una stoarsă și sărăcită, de producători, alta îmbuibată, de mijlocitori.

Nu contestăm că averile s-au înmulțit în România, numai că nu în mâinile românilor, nu contestăm că există multe palate și zidiri mari în orașele noastre, numai că nu ale indigenilor.

Poporul a pierdut de mult încrederea că lucurile se pot schimba în bine și, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieți fără bucurie și fără tihnă. Astfel, rasa română scade și străinii sporesc.

Populația autohtonă scade și sărăcește; cărți nu se citesc; pătura dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete de cunoștinți, nici capacitate de a pricepe adevărul.

Statul a devenit, din partea unei societăți de esploatare, obiectul unei spoliațiuni continue și acești oameni nu urcă scările ierahiei sociale prin muncă și merit,ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câștigate prin frustarea statului cu sume inseminate.

(Mihai Eminescu, TIMPUL, 3 iulie 1882)

Sursa: CERTITUDINEA

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină