Noutăți

Pentru prima dată, va fi trimisă o sondă spațială pe fața nevăzută a Lunii, de către China. Dar aceasta nu e totul…

Potrivit iflscience.com, în anul care tocmai a început se vor derula o mulțime de proiecte de explorare a spațiului, printre care și lansarea inaugurală a sistemului Falcon Heavy, precum și o misiune care să aibă, drept țintă, planeta Mercur. Între toate aceste misiuni spațiale, cea mai ambițioasă este aceea a Chinei. Astfel, chinezii doresc să realizeze, nici mai mult, nici mai puțin, decât o aterizare pe fața ascunsă a Lunii – care, până acum, n-a fost studiată decât indirect, de la distantă, cu ajutorul sondelor spațiale sau de către astronauți (aflați pe orbita selenară).

Dacă totul va merge strună, acesta va fi cea de-a patra misiune spațială chinezească ce vizează Luna. Se va numi Chang’e 4. Au mai existat planuri de aterizare a unor sonde spațiale în această zonă a suprafeței lunare, atât americane, cât și rusești, însă ele nu s-au materializat.

racheta

Selena

Misiunea chinezească pe Lună va avea două părți. Prima parte va însemna lansarea unui satelit pe orbita lunară – care va fi folosit pentru transmiterea comenzilor, dar și a informațiilor preluate de pe fața nevăzută a Lunii. Apoi, spre sfârșitul anului, va avea loc aterizarea pe Lună, în zona ce nu poate fi văzută de pe Terra.

Chang’e 4 se vrea a fi o continuare a misiunii Chang’e 3, în cadrul căreia o sondă spațială, precum și un rover au ajuns Lună, pe fața sa vizibilă, în urmă cu aproape 5 ani. Una dintre fețele Lunii nu este vizibilă de pe planeta noastră și a fost numită „fața întunecată a Lunii”, ceea ce nu este prea corect, deoarece ambele fețe beneficiază de expunere la lumina solară.

Chang’e 3

Fata ascunsa a Lunii

Interesant este că la bordul sondei spațiale ce va ajunge pe Lună, trimisă de către chinezi, se vor afla și câteva plante, ba chiar și insecte. Din informațiile dezvăluite până acum, vor fi folosiți, în experimente, viermi de mătase și tuberculi de cartof – încercându-se creșterea acestora în solul lunar.

Obiectivul cel mai ambițios al Chinei este, însă, trimiterea unei misiuni umane pe satelitul natural al Pământului, probabil după 2030. Anul viitor, chinezii speră să intre în posesia unor mostre de rocă preluate de pe suprafața Selenei. Misiunea Chang’e 4 este gândită ca o etapă în realizarea obiectivului final: trimiterea primului astronaut chinez pe Lună.

Luna

Chang’e I

Luna si Terra

Surse: www.iflscience.com, wikipedia.org, www.dailygalaxy.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii