Noutăți

“Pământul pur” – în trecut planeta noastră a avut culoarea violet. Cum a fost posibil?

Pământul a avut în trecut culoarea violet. Aceasta este posibilitatea intrigantă ridicată de noua cercetare susținută de NASA, și în care ne este prezentată o moleculă numită “retinal” care, se pare,  i-a conferit Pământului timpuriu un aspect distinct față de ceea ce vedem astăzi. Cercetarea ne oferă, de asemenea, o nouă direcție potențială în căutarea unor planete similare cu ale noastre.

Vedem mult verde în natură, însă aceasta este rezultatul fotosintezei, procesul prin care plantele convertesc energia provenită de la Soare în energia chimică utilă de care au nevoie pentru a trăi în timp ce produc oxigen. O parte esențială a acestui proces este pigmentul clorofil care dă plantelor culoarea verde. Acesta absoarbe energia din lumina Soarelui și o folosește pentru a transforma dioxidul de carbon, cu eliminare de oxigen și formare de compuși organici (glucide, lipide, proteine) foarte variați..

Acum, un nou studiu susține că retinalul, cel mai probabil a precedat clorofila ca moleculă dominantă de absorbție a energiei solare, ceea ce înseamnă că planeta era mai mult violet decât verde. Biologii susțin că retinalul și clorofila au co-evoluat împreună, însă retinalul a apărut primul, asta pentru că este o moleculă mai simplă. Deoarece pigmenții retinalului absorb lumina verde și galbenă și emană roșu și albastru, viața bazată pe retinal avea un aspect violet. Prin urmare, este posibil să existe o etapă a istoriei planetei noastre, acum între 2,4 și 3,5 miliarde de ani pe care cercetătorii o numesc acum “Pământul pur” și în care planeta noastră era violet.

Studiul a fost realizat de Shiladitya DasSarma, profesor de biologie moleculară la Universitatea din Maryland, și de dr. Edward Schwieterman, astrobiolog la Universitatea din California, Riverside. “Metabolismele fototrofice pe bază de retină sunt încă răspândite în întreaga lume, în special în oceane, și reprezintă unul dintre cele mai importante procese bioenergetice de pe Pământ”, a declarat DasSarma pentru revista Astrobiology Magazine.

Un alt aspect interesant al lucrării este dat de concluzia următoare: dacă planeta noastră a trecut printr-o astfel de etapă și din moment ce retinalul este o moleculă mai simplă decât clorofila, atunci este logic să luăm în considerare acest lucru când căutăm noi planete potențial locuite. De fapt, este foarte posibil ca viața bazată pe retinal să fie mai răspândită în Univers decât cea bazata pe clorofilă.

sursa: https://bigthink.com/surprising-science/earth-used-to-be-purple-suggests-study
traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii