Cunoaste lumea

Noutăți

Orașul Turda are cea mai lungă funie de ceapă din lume!

  •  
  •  
  •  

Potrivit unui comunicat dat de Festivalul agrar de la Turda, o funie de ceapă, în lungime de 176,2 metri, a fost împletită la Turda, în 29 septembrie 2006, pe parcursul a 3 ore şi 45 de minute de către 13 săteni din satele Corneşti, Plăieşti şi Văleni.

„Procesul a fost supervizat de un juriu compus din trei persoane, incluzând un notar public şi doi consilieri locali, respectând instrucţiunile Guiness World Records. La împletirea funiei de ceapă s-au folosit 650 kg de ceapă roşie, recolta tradiţională în împrejurimile Turzii şi în satele de pe Valea Arieşului”, se arată în documentul citat.

Astfel orașul a intrat în cartea Recordurilor Mondiale /Guinness World Records, cu „Cea mai lungă funie de ceapă din lume„.

record ceapa
Întrebați de reporterii de la Vice de ce au ales ceapa roșie drept produsul folosit pentru a obține un record mondial, organizatorii festivalului din 2006 au rpspuns: „Ceapa roșie este una dintre culturile specifice Văii Arieșului, unde se află orașul Turda. Pe vremuri, țăranii obișnuiau să o vândă la piață în funii împletite cu trestie, sfoară sau simplu, din tulpini. Pentru că acest obicei era în pericol să se piardă, am decis să-i provocăm pe oameni să participe împreună la toată această aventură. Bătrânii au venit cu experiența, iar tinerii cu entuziasmul.”

turda-fest-record-cu-miros-de-ceapa-18323737
„Transilvania Fest” este un festival de cultură și gastronomie care vine în sprijinul dezvoltării comunitare în Transilvania, prin turism și comerț. Organizatorii își propun să aducă în atenția publicului modul de viață tradițional specific zonei. Organizat pentru prima oară în 2005, cu numele de „Turda Fest”, festivalul se desfășoară acum și în alte orașe din Transilvania. (vice.com)

LUMICRON DIGITAL STILL CAMERA
Turda
este un municipiu în județul Cluj, și a fost fondat ca o așezare dacă sub numele probabil de Turdava. A fost cucerită de romani și redenumită Potaissa. Pe aceste locuri s-ar fi descoperit mai multe vestigii paleocreștine. Orașul antic Potaissa este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii si Patrimoniului Național din România în anul 2010.

1_resize1surse: guinessworldrecord.com. turda.com, vice.com


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii