Noutăți

Omul este una dintre puținele specii de pe Pământ care consumă lapte la maturitate. O mutație apărută la est-europeni în urmă cu 7.000 de ani ne permite astăzi să descompunem lactoza

Producerea de lapte este una dintre trăsăturile definitorii ale mamiferelor, dar oamenii sunt una dintre puținele specii de pe Pământ care îl digeră mult după naștere, deși chiar și acum, mai mult de 75% din populația lumii are încă intoleranță la lactoză. După înțărcare, toate celelalte mamifere și majoritatea oamenilor încetează să producă lactază, enzima necesară pentru a descompune lactoza, o glucidă care poate fi întâlnită în lapte. Dar o mutație care a apărut, potrivit celor de la iflscience, cu aproximativ 7500 de ani în urmă, în Europa de Est, le-a permis unor oameni să poată digera laptele și la maturitate. Probabil că așa am început să consumăm brânzeturi, lucru care ne-a ajutat să supraviețuim iernilor reci din Europa.

Lactoza, ca parte componentă a laptelui, este importantă în alimentarea puilor. Aceasta joacă un rol important în stimularea digestiei prin scindarea ei de către enzima lactază, în glucoză și galactoză. Printre funcțiile lactozei se poate aminti aceea că oferă organismului energie, stimulează absorbția calciului, frânează dezvoltarea bacteriilor care produc putrefacție, stimulează dezvoltarea bacteriilor bifide și are un rol laxativ.

Lactoza este o substanță cristalizată incoloră și inodoră cu gust dulceag care conține între 25 și 60 % zaharoză. În forma anhidră lactoza este higroscopică, este mai greu solubilă în apă ca maltoza. Lactoza în soluție apoasă este activă din punct de vedere optic, ea este dextrogiră, adică deviază spre dreapta lumina polarizată. Prin încălzire lactoza se transformă în lactuloză care are un gust mai dulce cdecât glucoza.

sursa: http://www.iflscience.com/editors-blog/7-strange-and-surprising-ways-that-humans-have-recently-evolved/all/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii