Omul care și-a depășit limitele: Un român născut ORB și SURD… înțelege și vorbește cinci limbi străine, sculptează chipuri umane!

Născut orb, surd și mut, copilul Vasile Adamescu nu avea, în mod firesc, nicio șansă la o viață normală. Pentru el lumea se reducea la simțul tactil, la mirosuri și gusturi. Nicio culoare și niciun sunet nu a ajuns vreodată la el. Neînțelegând cine e, unde se află și de ce este în viață, destinul lui părea să fie al unei făpturi – legumă. Și totuși, în mod miraculos, acest om și-a depășit toate limitele! Specialiștii din toată lumea sunt siderați de performanțele la care Vasile Adamescu a ajuns în condițiile în care este și astăzi orb și surd.
Nu numai că a învățat să articuleze cuvintele (deși nu le aude sunetele), dar înțelege cinci limbi străine (dacă îi scrii cu degetul în palmă, pe față, pe brațe sau pe spate) și poate să îți răspundă în fiecare dintre acestea cu vocea. Mai mult decât atât, recunoaște străzile după miros, oamenii după o strângere de mână, poate aprecia viteza unui autovehicul cu ajutorul palmelor și… sculptează chipuri umane!
Și ca și cum nu ar fi fost destul, și-a scris și biografia. Vizionați mai jos un reportaj impresionant despre OMUL care și-a depășit limitele! Un om nemaivăzut!
Adrian Albu
Omul care si-a depasit toate limitele from Adina A. on Vimeo.
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Va multumesc pentru informatia corecta ;i la obiect din articolele dumneavoastra.
Jos pălăria pentru toată lumea care a avut grija lui si celor ce l-au educat. Foarte interesant film. Bravo tuturor ce s-au implicat în realizarea lui!