Noutăți

Ochiul minții și misterele creierului uman

Creierul uman, mintea și conștiința sunt teme de cercetare pentru mulți savanți și, cu toate că sunt încă multe lucruri de descoperit, ceea ce deja se cunoaște nu poate decât să ne uimească. Aflat în vârful lanțului trofic datorită inteligenței sale, omul își poate permite luxul să sondeze misterele creierului și ale conștiinței, să își pună întrebări despre acestea și să caute răspunsuri.

Iar răspunsurile care apar sunt adeseori la fel de tulburătoare ca și întrebările care se pus. Astfel, dacă specialiștii fizicii cuantice au ajuns până acolo încât să se întrebe dacă un anumit lucru există atunci când nu îl observăm, neurologii vorbesc despre realități diferite pentru fiecare om, chiar și atunci când privesc același lucru…

Ce face însă ca mințile noastre să interpreteze diferit o aceeași realitate? Ce anume ne crează realitatea? Despre toate acestea vom vorbi în acest episod al emisiunii Mistere la Granițele Cunoașterii, unde l-am avut invitat pe profesorul universitar Adrian Restian.

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

P.S. Emisiunea Mistere la Granițele Cunoașterii poate fi urmărită, la Nașul Tv, în fiecare duminică de la ora 19:00 și în reluare miercurea, de la ora 12:30, și sâmbăta, de la ora 19:00.

Restul episoadelor pot fi vizionate aici: https://www.youtube.com/channel/UCJCPVMFxBFQYZw99RaNm_kg/videos


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*