Noutăți

O ucraineancă a fost reținută, pe aeroport, pentru un motiv de necrezut: arată cu două decenii mai tânără!

  •  
  •  
  •  

La cei patruzeci și unu de ani ai săi, ucraineanca Natalia Dzenkiv pare cu mult mai tânără, astfel că angajații cu atribuții de control al pașapoartelor dintr-un aeroport turcesc au avut motive serioase să creadă că au de-a face cu o persoană care călătorește cu pașaportul altcuiva, la aflarea vârstei sale reale, trecută în acte. Motiv pentru care, imediat după examinarea documentelor de călătorie, au reținut-o pe femeie, în vederea clarificării situației.

Între granițele țării sale, Natalia Dzenkiv este o persoană cunoscută, fiind o admirată cântăreață și membră a unei formații pop-rock de succes, pe nume Lama. „Sunt obișnuită să primesc complimente legate de felul în care arăt, dar nu mi-aș fi închipuit, vreodată, ca acesta să reprezinte un motiv pentru reținerea mea”, a declarat femeia, amuzată, după cele petrecute pe aeroport, în Turcia.

c

d

La clarificarea situației au contribuit și câțiva conaționali de-ai Nataliei Dzenkiv, care, observând-o, au rugat-o să le ofere autografe și care au confirmat că nu este vorba despre o persoană ce călătorește sub o altă identitate, ci pur și simplu despre o femeie care, la peste 40 de ani, arată de 20.

Concluzia este că, uneori, un aspect „prea tânăr” te poate pune în încurcătură. Dar, oare câte dintre urmașele Evei n-ar accepta cu seninătate, după 40 de ani, asemenea încurcături și incidente, dacă ele ar reprezenta prețul unei înfățișări de persoană aflată la frumoasa vârstă a studenției?!

b

a

Surse informatii: www.indy100.com, www.thesun.co.uk

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii