Noutăți

O specie gigantică de leu, care trăia în Africa în urma cu 200.000 de ani, ajungea la 1,7 metri înălțime

Rămășițele unui leu gigantic au fost descoperite de experții care vânează fosilele unor mamifere de mult dispărute în Kenya. Oamenii de știință susțin că fiara a trăit în Africa de est în urmă cu aproximativ 200.000 de ani. Restul de craniu descoperit indică o creatură mult mai mare decât oricare alt leu african actual sau descoperit anterior. Leul de sex masculin avea o înălțime de 1,7 metri, asta în timp ce media celor actuali este de doar aproximativ 1,2 metri. O echipă internațională de cercetători, inclusiv experți din cadrul Muzeului Național din Kenya și Universitățile din Utah și Arkansas au descoperit fosilele în Natodomeri, nord-vestul Kenyei.

“Imaginea leului este omniprezentă în cultura umană, de la cea mai veche expresie păstrată în arta paleoliticului, la referințe culturale mai moderne. Acest craniu este primul indiciu al existenței unei populații de lei giganți în Pleistocenul târziu din Orientul Mijlociu și târziu din Africa de Est, care s-au dezvoltat așa, cel mai probabil, din cauza unei prăzi la rândul ei mai mare decât cea de astăzi. Craniul este remarcabil de mare”, se arată în comunicatul emis presei de către echipa care a făcut această descoperire.

4A908FBF00000578-0-image-m-6_1522054308195 4A92763100000578-5544261-image-a-1_1522066611845 4A908E8400000578-0-image-a-9_1522054404807

Leii moderni au apărut pentru prima dată în Africa de Sud și de Est. În sălbăticie, aceștia ajung să trăiască până la 20 ani, însă în captivitate au fost exemplare care au ajuns la vârsta de 35 de ani. Este un animal foarte puternic și vorace, trăiește în grupuri formate din 1-3 masculi și până la 5-10 femele. Leul mascul poate fi recunoscut ușor datorită coamei sale și poate cântări până la 250 de kg. Femelele sunt mult mai mici, cântărind până la 150 kg. Leii au fost erau prezenț și în Europa de Sud-Est, în Grecia, însă ultimul exemplar ar fi dispărut de aici în jurul anului 100 d.Hr.

Luke

sursa: http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-5544261/Lions-tall-HUMANS-roamed-Kenya-200-000-years-ago.html

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on O specie gigantică de leu, care trăia în Africa în urma cu 200.000 de ani, ajungea la 1,7 metri înălțime

  1. Carevasazica acum mult timp toate erau mult mai mari. Leii mai mari, ursii mai mari, elefantii mai mari, maimutele, rasii, libelulele, merii, perii din cap… Ok. Dar, de ce erau mai mari, ne spune cineva?!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii