Cunoaste lumea

Noutăți

O grotă misterioasă a fost decorată cu peste 4 milioane de scoici. Cât de veche este?

  •  
  •  
  •  

În apropierea portului din orașul Margate, Anglia, există una dintre cele mai frumoase și misterioase grote din lume. Descoperită din întâmplare de localnicul James Newlove, în anul 1835, pasajul spiralat subteran are o adâncime de 21 de metri și este decorat cu aproximativ 4.6 milioane de scoici.

De atunci și până astăzi nimeni nu a putut spune cu exactitate cine și mai ales când a construit imensa grotă. Milioanele de scoici sunt lipite pe pereți și pe tavan cu ajutorul unui adeziv făcut din morar și pește iar dispunerea acestora nu este întâmplătoare, scoicile sunt aranjate cu multă migală și răbdare sub forma mai multor forme geometrice, ceea ce înseamnă că artistul sau artiștii care au lucrat la decorare ei au pierdut foarte mult timp pentru a putea umple cei aproximativ 600 de metri pătrați.

Cum nu există niciun studiu științific propriu-zis, este imposibil de spus când a fost construit grotă. Conform unei legende locale, grota ar fi fost construită de către o persoană extrem de bogată undeva în anii 1700, moment în care în Anglia erau la modă în rândul claselor sociale înalte deținerea de clădiri „excentrice”.

margarete5 margarete4 margarete2 margarete6

Alții nu sunt la fel de convinși de acest lucru și susțin că aceasta este mult mai veche, tocmai pentru că nu apre consemnată existența ei în vreun document, fiind imposibil ca ceva atât de grandios, dacă a fost construit în 1700, să nu fie înregistrat de istoricii acelor vremuri.

Din păcate, starea actuală a peșterii nu este foarte bună. Pasajele au fost iluminate cu lămpi pe gaz pentru mult prea mult timp, provocând degradarea scoicilor și a mortarului folosit. În momentul în care lămpile pe gaz au fost înlocuite cu iluminatul electric, în 1932, multe scoici își pierduseră deja culoarea lor originală și strălucirea. Umiditatea și scurgerile de apă au contribuit și ele la deteriorarea interiorului, supravegheat în prezent de un ONG local special creat pentru conservarea locului.

margarete1 margarete7 margarete3

sursa: shellgrotto.co.uk

sursa: amusingplanet.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii