Noutăți

O femeie a fost condamnată la închisoare pentru că a refuzat să își vaccineze băiețelul

Digi24.ro: O americancă din Michigan a fost condamnată la șapte zile de închisoare, după ce a încălcat un ordin judecătoresc de a-și vaccina fiul, relatează BBC News. Rebecca Bredow nu a permis ca băiețelul ei de 9 ani să fie vaccinat, deși inițial fusese de acord.

Femeia agrease, în urma unei discuții cu tatăl copilui, să îi facă vaccinul copilului, însă ulterior s-a răzgândit. Fostul ei soț a primit acum custodia temporară a băiețelului, în timp ce instanța a acuzat-o pe americancă de sfidare a curții și a condamnat-o la șapte zile de închisoare.

Bredow, mamă a doi copii, a declarat că ea și soțul ei au decis, atunci când s-a născut băiețelul lor, să amâne vaccinarea cât mai mult timp, lucru permis de legea din Michigan.

Cuplul s-a separat în 2008, iar tatăl a insistat ca băiatul să fie imunizat. Deși el nu deține custodia copilului, instanța a decis că tatăl trebuie să aibă un cuvât de spus atunci când vine vorba despre vaccinarea micuțului.

„Sunt o mamă care a făcut o alegere informată. Prefer să stau în spatele gratiilor pentru ceea ce cred, decât să cedez pentru un lucru în care nu cred”, a declarat femeia la auzul sentinței.

Sursa: Digi24.ro


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii