Cunoaste lumea

Noutăți

„Nu mai cumpăraţi combustibil de la MOL! În benzinăriile ungurești se distribuie hărţi cu Ţinutul Secuiesc.” Ce fost președinte al României spune asta?

  •  
  •  
  •  

Adevarul.ro: Fostul preşedinte Traian Băsescu face un apel către români să nu mai cumpere combustibil din benzinăriile companiei ungare Mol, el spunând că în aceste staţii de carburant sunt distribuite hărţi ale Ţinutului Secuiesc autonom şi că „nicio companie nu îşi poate permite să facă o campanie împotriva Constituţiei statului pe teritoriul căruia a fost primită”.

Traian Băsescu a făcut aceste declaraţii sâmbătă, la Neptun, la Şcoala de Vară a tinerilor PMP.

„Aş remarca încă un lucru care mă deranjează cumplit – aşa-numita dispută româno-maghiară plecată de la o hotărâre judicătorească. În România, deocamdată nimeni nu pune sub semnul întrebării hotărârile judecătoreşti. Nu ăsta este însă aspectul pe care vreau să îl sublinez, ci ceea ce face o compaie pe care România a primit-o cu ospitalitate pe teritoriul ei. Este vorba despre compania petrolieră Mol, companie aparţinând Ungariei. În toate staţiile Mol se distribuie hărţi cu Ţinutul Secuiesc autonom. Dragii mei, toţi cei care aveţi maşini, vă rog din suflet nu mai cumpăraţi combustibil de la Mol”, a afirmat fostul şef al statului, moment în care a fost aplaudat de cei aproximativ 300 de participanţi la Şcoala de Vară a tinerilor PMP.

Băsescu a continuat spunând că „nicio companie nu îşi poate permite să facă o campanie împotriva Constituţiei statului pe teritoriul căruia a fost primită”.

„Sunt atâtea benzinării. Nu mai cumpăraţi benzină de la Mol pentru că nicio companie nu îşi poate permite să facă o campanie împotriva Constituţiei statului pe teritoriul căruia a fost primită. Cum să promovezi prin pliante distribuite în benzinăriile Mol autonomia Ţinutului Secuiesc, pe teritoriul unei ţări în a cărei Constituţie spune foarte clar că este stat unitar”, a mai spus liderul PMP.

În discursul său, Băsescu s-a referit şi la o declaraţie a liderului UDMR, Kelemen Hunor: „Eu nu am să uit declaraţia lui Kelemen Hunor că pentru ei 1 Decembrie este o zi de doliu, nu o zi de sărbătoare, uitând acest Kelemen Hunor că este cetăţean român, că s-a născut aici. Din păcate, lider oportunişti, populişti din UDMR promovează aceste idei de lipsă de respect pentru istoria şi realităţile ţării în care te-ai născut şi al cărei cetăţean eşti”.

Citeste mai mult: adev.ro/ow0equ


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

8 Comments on „Nu mai cumpăraţi combustibil de la MOL! În benzinăriile ungurești se distribuie hărţi cu Ţinutul Secuiesc.” Ce fost președinte al României spune asta?

  1. Vad ca la Basescu ii vine mintea la cap abia dupa presedentie.

  2. Ce ar fi daca baietii cu grafitti si-ar exersa talentul pe zidurile MOL-ului desenand harta Romaniei Mari pana la Tisa si ar scrie pa harta in locul Ungariei, DACIA cum a fost inainte de cucerirea Panoniei de asiaticele primitivele triburi ungare la sfarsitul secolui ix.
    Oare le-ar place ungurilor asta, desi aceste desene chiar ar prezenta realitatea?
    Apropo pana acum din cate stiu in asa zisul Tinut Secuiesc s-au descoperit 30 de cetati dacice si 40 de asezari dacice.
    Dar ce reprezinta adevarul pentru niste ‘cuceritori’

    • Comentariul de mai sus nu e un indemn ca romanii sa faca asa ceva, din contra. Dar ma simt ca si cum niste huligani iti mazgalesc casa cu obsesiile lor bolnave si neadevarate.

      Acum intelegeti de ce nu trebuiesc primiti nici migrantii ilegali, ii lasi in casa si te dau ei afara.

  3. Oameni buni, traim intr-o tara condusa de rahati, de credeti ca multi romani spun ca traiesc intr-o tara de rahat? Pt. ca suntem condusi de aceste excremente.Ele fiind rezultatul burselor de studiu ale lui Soros si ale celor din spatele lui.

  4. Nu doar Soros este responsabil.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii