NOU. Documente necunoscute și necercetate despre boala și moartea lui Eminescu

Articol preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare): În urma publicării în ” Cugetarea Europeană” a unor articole privitoare la sănătatea lui Mihai Eminescu, m-am deplasat la Arhivele Statului, unde am consultat „Fondul M Eminescu”. Cercetând acest fond, am descoperit o serie de documente importante. Dintre acestea, am selectat câteva.

1. Scrisoarea fratelui poetului, Matei Eminovici către Titu Maiorescu, în care îl roagă să îi spună de ce boală suferă fratele său și dacă este posibil să îl ia la el
2. Scrisoarea lui Matei Eminovici adresată lui Titu Maiorescu, în care îl roagă să-i dea biblioteca lui Eminescu, rămasă la el. Acesta răspunde că, în urma morții lui Eminescu, lui nu i-a parvenit nimic. Și totuși, peste un an, Titu Maiorescu donează Acadiei Române o parte din biblioteca poetului. Acest fapt pune sub semnul întrebării veridicitatea răspunsului către fratele poetului, în care neagă că biblioteca ar fi rămas la el.
3. Scrisoarea lui f.A. Cantacuzino către Titu Maiorescu, din care rezultă motivul principal al interzicerii jurnalistului M. Eminescu. Cităm din această scrisoare: „Fără a-i spune nimic care să-i poată deștepta susceptibilitatea sau sensibilitatea, să obții din partea sa nu ca să nu spună adevărul, ci să nu-l spună decât în mică parte”.
4. Scrisoarea lui I. Bianu către T. Maiorescu, din care rezultă că T. Maiorescu donează o parte din lucrările lui Eminescu Academiei Române.
5. Scrisoarea Prefectului județului Broșov către Ministrul de Interne Ungar, care conține un tabel cu comitetul de organizare al „Asociației pentru literatură română și cultura poporului român din Transilvania”, în care Eminescu este singurul amintit de două ori. Ne întrebăm: de ce?
6. Scrisoarea prof. univ. dr. H. Obersteiner către T. Maiorescu din 10 februarie 1884, Wien-Dobling, din care rezultă următoarea informație: „Mai departe, pe viitor ar fi prea recomandabil dacă s-ar găsi cineva care, împreună cu dl Eminescu – a cărui întoarcere imediată în patria sa, din diverse motive, nu este, se pare, oportună – să petreacă câdva timp, în călătorii, de exemplu, Italia”.

Din această frază rezultă două afirmații referitoare la Eminescu: Eminescu era sănătos și, deci, nu mai trebuia să rămână în sanatoriu. Întoarcerea lui în țară este inoportună? De ce?

Continuând cercetarea, am trecut la compartimentul „Manuscrise”, în care există multe documente inedite, privitoare la Eminescu. În acest sens, am descoperit cele două dosare de “Interdicție” a lui Eminescu (ziaristul). Aceste doua dosare au fost depuse la Arhivele Statului, de către Ministerul de Justiție, cu adresa nr 60041 din 30 oct 1923. Este curios că, timp de 90 ani, aceste dosare nu au fost cercetate cu atenție de cei care s-au ocupat de viața lui Eminescu.

Vom începe cu prezentarea dosarului 968 din 28 iunie 1883, întocmit de comisarul Nicolescu de la Secțiunea 18 din Capitală. În acest dosar se găsesc următoarele acte:

1. Procesul verbal întocmit de Comisarul Șef C.N.Nicolescu, care conține mai multe afirmații discutabile.
2. Certificatul medical emis în nume personal de dr. Șuțu. În acest certificat există elemente care indică suspiciunea de fals. Din scrisoarea Clarei Maiorescu (fiica lui Titu Maiorescu) către Emilia Humpel, rezultă că internarea lui Eminescu în sanatoriul „Caritatea” a fost plătită de Titu Maiorescu.
3. Cererea de „Interdicție” adresată de procuror președintelui Tribunalului Ilfov. Pe această cerere, președintele pune următoarea rezoluție: „Să se constituie un Consiliu de familie, care să-i administreze averea”.

La data de 28 iunie 1883, Eminescu avea familie: pe sora sa Harietaa, pe fratele său Matei și pe tatăl său Gheorghe Eminovici, care trăia și care, conform legii, avea dreptul să-l ia acasă pe fiu. Și totuși (iarăși de ce?), procurorul retrage dosarul de la Tribunal și îl ține internat în mod ilegal. Toate intervențiile lui Matei Eminovici pe lângă Titu Maiorescu sunt refuzate.

Urmează internarea în sanatoriul din Viena, la prof. dr. Obersteimer, care constată că Eminescu nu este bolnav. La cererea lui Titu Maiorescu, îi recomandă o călătorie în Italia. Trebuie menționat că Eminescu a publicat două articole critice la adresa guvernului, pe 15, respectiv 18 iunie 1883. De asemenea, pe 6.06.1883 Eminescu citește la Junimea poezia „Doina”. Pe 25.06.1883, Petre Carp trimite lui Titu Maiorescu celebra telegramă „Și mai potoliți-l pe Eminescu”.

În perioada 1884-1889 Eminescu trăiește la Iași și Botoșani și publică câteva poezii deosebite, printre care „La steaua” (1 .12.1886). Vine la București spre sfârșitul anului 1888 și colaborează la diverse publicații. În ianuarie 1889 publică în România Liberă articolul „Se poate pune întrebarea…”, în care critică activitatea guvernului. Între 13 ianuarie și 24 martie 1889, Eminescu dispare din nou din viața publică. Pe 24 03 1889 îl găsim internat la sanatoriul Mărcuța de lângă București, internare în urma căreia se deschide al doilea Dosar de Interdicție, având nr. 645, prin care el își pierde total drepturile civile. Acest dosar conține următoarele acte:

1. Cererea de interdicție adresată de procuror președintelui Tribunalului Ilfov
2. Însărcinarea de către procuror a d-lui Brăneanu cu misiunea de a desemna consiliulul de familie (de fapt, cel care face numirile este Titu Maiorescu).
3. Lista cu consiliul de familie, care nu conține însă niciun membru al familiei Eminovici.
4. Procesul verbal din 10/22 iunie 1889, scris de T Maiorescu și semnat de ceilalți membri ai consiliului.
5. Adresa lui Titu Maiorescu către președintele Tribunalului Ilfov.
6. Raportul medico-legal întocmit de doctorii A. Șuțu, Z. Petrașcu și N. Alexianu

Ședința de suspendare nu a mai avut însă loc, deoarece Eminescu a murit în urma injecțiilor cu mercur aplicate de dr. Șuțu.

Am continuat cercetarea la sectorul Manuscrise și am descoperit următoarele:

1. Raportul nr. 3 al consulului austro-ungar N.S. Hanswenzi către ministru de externe al imperiului, Andrassy, Iași 5.01.1877. Acest raport cuprinde informații detaliate despre conferințele ținute de Eminescu la Universitatea din Iași, traduse în limba germană. Toate conferințele au fost publicadte în “Curierul de Iași”, numerele 125, 126, 127, 129, 130 din noiembrie 1876, la rubrica “Revista externă.”
2. Scrisoarea din 7.06.1882 a ambasadorului Austriei la București, adresată contelui Kalnoky, în care descrie activitatea lui Eminescu în cadrul societății „Carpații”.

Există și alte documente care se referă la M Eminescu, care nu fost încă studiate. Cei care doresc o documentare mai aprofundată, pot cosulta revista „Cugetarea Europeană”, nr 25-34.

Precizare: Este pentru prima dată când apare în presă menționarea faptului că Ministerul de Justiție a depus la Arhivele Statului  cele două dosare de interdicție ale lui Eminescu (968 din 1883 și 645 din 1889), prin Adresa nr.  60041 din 30 oct 1923.

Prof Univ. Florin Cristian Gheorghe

Vizionează și aceste două emisiuni:

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină