Cunoaste lumea

Noutăți

N-a mai făcut nimeni așa ceva – Chinezii vor să captureze un ASTEROID și să îl plaseze pe ORBITA LUNARĂ! În ce scop?

  •  
  •  
  •  

China are un plan extrem de ambițios! Planul este de a „captura” un asteroid și de a-l transporta până în apropierea Lunii, unde ar urma să fie poziționat pe orbita acestuia. Ye Peijian, comandant și proiectant în cadrul programului de explorare lunară al Chinei, a schițat îndrăznețul plan la o recentă întâlnire a autorităților spațiale de la Beijing.

Planul Chinei de a captura un asteroid implică aterizarea și ancorarea unei nave spațiale pe suprafața sa, lucru urmat de punerea în funcțiune a unor rachete suficient de puternice pentru a propulsa asteroidul până în proximitatea Lunii, acolo unde ar urma să fie amplasat pe orbită. O dată pus pe orbită asteroidul, chinezii intenționează să folosească dispozitive robotizate pentru a extrage minereuri prețioase și a le transporta înapoi pe Terra, unde vor fi utilizate în industrie.

s

După cum susțin oamenii de știință, mulți dintre asteroizii aflați nu departe de Pământ conțin cantități însemnate de metale rare și prețioase. La începutul acestui an, NASA a anunțat că va trimite o navă spațială robotizată pentru a studia un asteroid metalic gigantic, cunoscut sub numele de 16 Psyche, care ar putea conține aur din belșug. Se pare că respectivul asteroid metalic este fostul nucleu al unei planete care, cândva, avea mărimea planetei Marte. Nava spațială robotizată va fi lansată în octombrie 2023 și va ajunge la 16 Psyche în 2030.

Ye Peijian  susține că valoarea economică a unui asteroid aflat aproape de Pământ ar putea ajunge la mii de miliarde de dolari SUA, fiind astfel pe deplin justificate costurile enorme ale unor operațiuni de tipul celor prezentate. Cu toate acestea, el a recunoscut că ar putea să mai treacă o vreme înainte ca țara sa să dispună de tehnologia și infrastructura de exploatare a minereurilor aflate pe un asteroid. Însă, pe lângă exploatarea viitoare a bogățiilor unui asteroid, guvernul chinez este, de asemenea, interesat să utilizeze corpul ceresc în calitate de bază pentru o stație spațială permanentă. a

Sursa: www.scmp.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

4 Comments on N-a mai făcut nimeni așa ceva – Chinezii vor să captureze un ASTEROID și să îl plaseze pe ORBITA LUNARĂ! În ce scop?

  1. Minerit spatiu…imi amintesc de un joc de strategie din copilarie…”Star Craft”.

    https://deepspaceindustries.com/missions/

  2. Ce le mai trebuie un asteroit pentru baza spatiala atata timp cat au deja Luna? Vrajeala pentru prosti..!

    • Pe Lună nu se găsește aur iar costurile ridicării minereului din puțul gravitațional Lunar sunt prea mari comparativ cu catapultarea minereului din asteroidul plasat pe orbita Lunară.

  3. Vor sa duca prostia de pe pamant in spatiu!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii