Noutăți

Momentul în care un fulger lovește un avion, surprins de aparatele de filmat

  •  
  •  
  •  

Printr-un moment extrem de periculos au trecut în această săptămână pasagerii zborului FI454, operat de British Airways. Aeronova a fost lovită de un fulger deasupra Londrei, cu doar câteva minute înainte de a ateriza.

Imaginile inedite au fost surprinse atât de la sol cât și de pasagerii aflați la bord, aceștia din urmă declarându-se norocoși că au ajuns cu bine la destinație.

A venit pe neașteptate. S-a produs un zgomot foarte tare în tot avionul și am văzut o lumină albă puternică”, a declarat Liz Dobson, unul dintre pasagerii aeronavei.

Fulgerul a lovit aripa. L-am văzut destul de bine. A fost o experiență unică, totuși nu aș vrea să o mai trăiesc într-un avion”, a declarat și Andew Mitchett.

Aeronava a fost, desigur, inspectată după aterizare. Fulgerul nu a produs pagube, motiv pentru care avionul a fost repus în serviciu tot în aceeași zi. Un purtător de cuvânt al British Airways a declarat că oamenii nu au motive de îngrijorare, aeronavele sunt lovite des de fulgere, însă acestea sunt proiectate pentru a le face față, o dovadă în plus fiind chiar acest incident care a atras atenția opiniei publice.

sursa: telegraph.co.uk


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii