Noutăți

Moldovenizarea și ucrainizarea românilor în Rusia sovietică, în perioada interbelică

Convocate la Moscova, în zilele de 2-6 martie 1919, partidele comuniste şi social-democrate, care aderau la experimentul sovietic, au votat, în cadrul unei Conferinţe internaţionale, crearea Internaţionalei a III-a Comuniste (Komintern) având ca obiectiv destrămarea democraţiilor occidentale, dar şi a oricărei forme de stat autoritar, naţional sau teocratic şi instituirea, prin dezvoltarea revoluţiei socialiste a unei Noi Ordini, roşii, pe întreg mapamondul.

A unui singur stat, universal, al „muncitorilor şi ţăranilor”, cu centrul la Moscova, a unui prim „stat planetar” aşadar, ca expresie a unei globalizări forţate, avant la lettre.

Duşmanii declarați fiind formele de stat tradiţionale care perpetuau „exploatarea omului de către om”, inclusiv statul-naţiune, kominterniştii au declanşat lupta împotriva lui şi a „naţiunii burgheze”, propunându-şi întemeierea de naţiuni noi, în cadrul unei „revoluţii culturale” generalizate, ca bază pentru edificarea „internaţionalismului proletar”, deviza Kominternului fiind „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”.

„Națiunea sovietică” – națiunea planetară

În ceea ce priveşte România, bolşevicii ruşi au continuat politica Rusiei ţariste. Nerecunoscând unirea „Basarabiei”, ei au proclamat-o „stat imperialist”, asupritor de „popoare”, militând pentru lupta de „eliberare” a acestor „popoare” până la destrămarea statului naţional, unitar român, provocând, în această idee, dese incidente de frontieră sau pe teritoriul României (ex. Hotin, 1919, Tatar-Bunar, 1924).

Este motivul pentru care, susţinând aceste teze la congresele sale (1922, 1924, 1928, 1931), micul Partid Comunist Român, întemeiat, ca anexă a Kominternului, la 8 mai 1921, a fost scos în afara legii la 19 decembrie 1924 („Legea Mârzescu”).

Pentru a demonstra veridicitatea acuzelor sale, Kominternul a inventat, în cadrul „revoluţiei culturale”, „naţiunea moldovenească”, asuprită, evident, de România, prin „anexarea” „Basarabiei”.

O „naţiune” care trăia pe teritoriul României până la Carpaţii Orientali, semn că Rusia sovietică dorea continuarea „Planului Prozorovski”, în numele noii „naţiuni” planetare pe care o construia, „naţiunea sovietică”.

În acest scop, a trebuit să recunoască, pentru prima dată, existenţa a peste un milion de români pe teritoriul său, între Nistru şi Nipru.

Pentru a da consistenţă acestei „naţiuni” şi a crea baza de atac împotriva României, I.V. Stalin a creat Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), făcând ca totul să pară o acţiune a „moldovenilor” oprimaţi.

„Iniţiativa” a aparţinut unui grup de bolşevici „moldoveni”, originari din „Basarabia”, care au adoptat statutul de „refugiaţi” din acest teritoriu „anexat” de România Mare (Gr. Kotovski, Al. Bădulescu, P. Tkacenko, S. Tinkelman, A. Nicolau, I. Dic, A. Zalic, O. Diamandescu, T. Chioran, V. Popovici etc.).

Aceştia au cerut, la l februarie 1924, formarea RASSM în componenţa „Ucrainei”, prin intermediul comisarului Apărării al Uniunii Sovietice, Mihail Frunze, descendent al unei familii din mica boierime „basarabeană”. Stalin, evident, a „acceptat”, la data de 6 februarie.

Putin, continuatorul lui Stalin

La 23 iulie 1924, Biroul Politic al CC al Partidului Comunist (bolşevic) a adoptat hotărârea cu privire la înfiinţarea RASSM, hotărâre pe care, la 12 octombrie 1924, în cea de-a III-a sesiune, Comitetul Executiv Central al PC (b) din RSS Ucraineană a adoptat-o la rândul său.

Încă de la 12 septembrie, comuniştii fugiţi din „Basarabia” după Unirea cu România, constituiţi la Moscova în „Asociaţia Basarabenilor”, au proclamat, ca obiective ale viitoarei „republici:

1) unificarea teritorial statală a „poporului moldovenesc”, până la Carpaţi, în cadrul Uniunii Sovietice, şi

2) „apărarea Basarabiei de români”, ca prioritate.

Ei afirmau că „moldovenii” şi „românii” sunt popoare diferite, cu limbi diferite, româna fiind „limba de salon a burgheziei”.

Astfel, experimentul german, reuşit în privinţa inventării naţiunii „ucrainţilor” sau „ucrainenilor”, era preluat de fosta victimă, Rusia, în numele noii sale ideologii „proletare”!

În sprijinul moscoviţilor, „Partidul Comunist (bolşevic)” din Ucraina a creat la Balta, capitala RASSM până în 1929 (când a fost „detronată” de Tiraspol), un „Comitet moldovenesc” bolşevic ce a proclamat, prin vocea secretarului Ivan Badaev, că limba oficială în noua republică „nu este curat moldovenească, în ea mai sunt încă multe cuvinte româneşti, franţuzisme, dar noi, treptat, o vom curaţi şi o vom face accesibilă celor mai largi mase ale truditorilor din RASSM”.

Iată, aşadar, cum discursul şi obiectivele ultimilor președinți ai Republicii Moldova nu sunt, în fapt, decât o reactualizare a ideilor fundamentalismului bolşevic al anilor ’20 şi cum, sprijinind această orientare, Vladimir Putin se identifică, prin obiective şi metode, cu defunctul „Tătuc al popoarelor”, I.V. Stalin!

Mai rămâne ca Noua Rusie să ceară democrațiilor occidentale, ca odinioară Stalin, prin Komintern, sprijinul tuturor partenerilor din Occident pentru susţinerea „prin toate mijloacele posibile”, a aspiraţiilor „naţionale” ale „moldovenilor” care ar fi altceva decât românii, având „o limbă de-sine-stătătoare faţă de cea română”.

Cu precizarea că, ieri ca şi azi, ocupantul a înţeles şi înţelege prin „moldoveni” nu pe băştinaşii români, ci pe toţi trăitorii în „Basarabia” şi „Ucraina”, în primul rând pe cei „implementaţi” pe post de colonişti în locul românilor deportaţi.

România, stat „imperialist” şi „multinaţional”

„Comitetului moldovenesc regional al PC (b) din Ucraina” a prezentat (10 noiembrie), prin „moldoveanul” Vitali Holostenko, raportul „Despre rezultatele şi perspectivele politicii naţionale”, prin care toţi românii trăitori în „Ucraina” dintre Nistru şi Nipru au devenit peste noapte „moldoveni”, chiar dacă, în aceste teritorii, conaţionalii lor continuau să le spună, aşa cum apucaseră, de la primele contacte slavo-române – „volohi” („Români”).

Ca obiectiv prioritar, noua „construcţie naţional-culturală”, numită „naţiunea moldovenească”, trebuia să ia în calcul, potrivit lui Vitali Holostenko, faptul că „graniţa noastră este nu Nistrul, ci Prutul. De aceea, lucrul nostru în acest domeniu trebuie să fie proiectat în aşa fel încât să nu ne izolăm în acest teritoriu pe care îl avem acum, dar să ţinem cont de faptul că, în viitor, lucrul în domeniul construcţiei naţionale va fi înfăptuit şi printre moldovenii din Basarabia”.

Pentru a-şi pune ideile în practică, Vitali Holostenko a fost impus de Komintern, la cel de-al IV-lea Congres al PCR, desfăşurat la Harkov, în RSS Ucraineană, secretar general al Partidului Comunist… Român.

El i-a înlocuit în funcţie pe „românul” Elek Kőbles care, culmea, deşi ungur, se împotrivea ideii că România ar fi stat „imperialist” şi „multinaţional”. Kőbles  a activat la Bucureşti, pe vremea copilăriei „revoluţionare” a lui Nicolae Ceauşescu şi a lui Saul Bruckner (Silviu Brucan), sub numele de împrumut „Barbu”.

„Treşerea scrierii moldoveneşti la alfavitu rus”

Patru ani mai târziu, la 27 februarie 1932, acelaşi Birou al „Comitetului moldovenesc regional” al Partidului bolşevic din Ucraina a stabilit că izbândind în RASSM, noua „construcţie naţională moldovenească” trebuie să se extindă, prin toate mijloacele, asupra românilor dintre Nistru şi Prut şi, într-o a doua etapă, asupra celor dintre Prut şi Carpaţi […].

În ceea ce-i privea pe români, măsura viza acceptarea, „în activitatea ulterioară (de pe teritoriul României – n.n.) de construcţie naţională şi culturală”, a ideii necesităţii „îmbogăţirii limbii moldoveneşti cu cuvinte uzuale din mediul moldovenilor din vechea Moldovă şi Basarabia”.

Dar permiţând contactul direct cu presa şi literatura română, ea a favorizat declanşarea crizei de conştiinţă a „moldovenilor” din „Ucraina” şi afirmarea apartenenţei lor la poporul român, motiv pentru care, „luând în seamă cererea organizaţiilor sovietice soțialiste Moldoveneşti, precum şi a cetăţenilor Republicii Sovietice Soţialiste Moldoveneşti despre treşerea scrierii moldoveneşti la alfavitu rus”, s-a decis, prin Hotărârea Sovietului Suprem al URSS din 2 august 1940 „a treşe scrierea moldovenească de la alfavitu latin la alfavitu rus, pe teritoriul întregii RSSM, de la l mart anu 1941”.

În fapt, prin ultimatumurile din 26 iunie şi 27/28 iunie 1940, obiectivul prioritar fusese atins: 50.500 km2, însumând nu numai teritoriul „Basarabiei”, dar şi al Herţei şi „Bucovinei” de Nord fuseseră smulşi României şi o masă de 3.700.000 de locuitori se cerea sovietizată şi deznaţionalizată, parte prin „ucrainizare”, parte prin „moldovenizare”.

Ion Antonescu: „Îmi asum ordinea şi siguranţa în teritoriul dintre Nistru şi Nipru”

Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească îşi împlinise menirea, nemaifiind necesară. Drept urmare, a fost desfiinţată prin Hotărârea Sovietului Suprem al URSS din 2 august 1940.

Raioanele Ananiev, Balta, Birzula, Codîma şi Ocna Roşie, cu o populaţie „moldovenească” de 58%, au fost incluse în RSS Ucraineană, fiind supuse „ucrainizării”, celelalte fiind lăsate la dispoziţia unei noi construcţii statale artificiale.

De asemenea, din teritoriul răpit, Herţa şi judeţele Ismail, Cetatea Albă, Hotin au fost abandonate ucrainizării, împreună cu porturile dunăreano-maritime, judeţele Bălţi, Bender (Tighina), Cahul, Chişinău, Orhei, Soroca, împreună cu raioanele transnistrene Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Râbniţa, Slobozia şi Tiraspol, fiind destinate „moldovenizării”, în cadrul noii Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti, separată de RSS Ucraineană.

Devenită politică de stat în noua Republică (RSSM), moldovenizarea a trebuit însă amânată, până după război, deoarece, armata română, intrând în luptă la 22 iunie 1941, a eliberat până la 26 iulie 1941 toate teritoriile răpite, trecând de a doua zi la eliberarea întregului spaţiu românesc de „la Margine”, până la Nipru.

La 17 august 1941, Ion Antonescu a fost în măsură să-i comunice lui Adolf Hitler: „Îmi asum, conform dorinţei Excelenţei Voastre, paza, ordinea şi siguranţa în teritoriul dintre Nistru şi Nipru”. Fosta RASSM, Regiunea Odessa şi raioane din Viniţa şi Nicolaev, însumând, în cadrul a 13 judeţe şi 65 de raioane, 39.733 km2, între Nistru şi Bug, cu 2.316.266 locuitori, au intrat sub administraţie românească directă.

Col. Dr. Mircea DOGARU

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii