Cunoaste lumea

Noutăți

Misterul preciziei antice extraordinare de la Puma Punku…(Foto-video)

  •  
  •  
  •  

Situat la altitudinea de aproximativ 4.000 de metri, Puma Punku („Poarta Pumei”, în limba Aymara) este numele unui mare complex de temple antice aflat lângă Tiwanaku, în Bolivia, și este unul dintre cele mai misterioase situri arheologice de pe Pământ.

Originea monumentelor este o enigmă, însă, pe baza datării cu carbon a materialului organic descoperit la fața locului, arheologii cred că acest complex ar fi putut fi construit de Imperiul Tiwanaku – una dintre cele mai importante civilizații anterioare Imperiului Incaș -, care a înflorit între anii 300 și 1.000.

Însă o ipoteză mai plauzibilă este că blocurile au, de fapt, câteva mii de ani vechime, iar resturile organice au fost lăsate de o populație care doar s-a stabilit aici câteva milenii mai târziu, la mult timp după ce complexul a fost distrus și abandonat.

Cea mai interesantă caracteristică de la Puma Punku o constituie, fără îndoială, lucrările în piatră și anomaliile magnetice – când o busolă este pusă pe piatră, acul se comportă ciudat, învârtindu-se în toate direcțiile…

Gresia roșie și pietrele de andezit au fost tăiate atât de precis, încât se potrivesc perfect una în alta, fără să fie nevoie de mortar. Finețea tehnică și precizia cu care au fost lucrate aceste blocuri de piatră sunt uimitoare.

Între pietre nu încape nici măcar o lamă de ras. Unele dintre pietre sunt perfect finisate și găurile din ele sunt executate la perfecție. Toate acestea au fost realizate de o civilizație care „nu avea niciun sistem de scriere și nu cunoștea roata”, potrivit curentului istoric convențional…

Pe baza dovezilor circumstanțiale, se poate susține că Puma Punku nu a fost construit de cultura Tiwanaku, ci de o civilizație mai avansată.

Poate că datarea cu carbon a fost eronată, din cauza contaminării mostrelor, iar Puma Punku a fost construit de o altă civilizație, care a traversat oceanul, a construit complexul și a plecat, potrivit Incredibilia.

Dată fiind precizia ieșită din comun a lucrărilor, unii au dus lucrurile la extrem, afirmând că Puma Punku nu ar fi putut fi construit fără ajutorul extratereștrilor.

Astăzi, complexul este complet ruinat, iar blocurile uriașe de granit zac unele peste altele. Situl pare să fi fost distrus de un cutremur, probabil însoțit de un val distrugător din Lacul Titicaca.

Cu toate acestea, tot ce rămâne astăzi sunt vestigiile megalitice lăsate în urmă de un eveniment catastrofal din istorie.

Un cutremur masiv? O cometă care a trecut prea aproape de Pământ? Un potop resimțit pe întreaga planetă?


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii