Noutăți

Misterul complexului antic Ollantaytambo. Cum au reușit vechii incași să taie și să transporte aceste blocuri de piatră de 50 de tone fiecare? Galerie foto

În apropierea orașului Cuzco din Peru, descoperim unul dintre cele mai puțin cercetate situri megalitice din lume. Complexul antic Ollantaytambo, parte a Imperiului Incaș, este încărcat de enigme. Nici până astăzi arheologii și cercetătorii nu reușesc să explice modul în care incașii au fost capabili să tăie, să transporte și să îmbine blocuri masive de piatră cu o greutate și de peste 50 de tone.

O parte din blocurile de piatră de la Ollantaytambo păstrează încă urme ale unei tăieri extrem de fine și precise, similare cu cele pe care omul le poate realiza în zilele noastre în construcții. Însă noi astăzi dispunem de o tehnologie foarte avansată.

“Suprafața pietrelor pare dură, însă când o atingi se simte la fel de fină ca o hârtie, ceea ce înseamnă că a fost utilizat un anumit proces de vitrificare necunoscut nouă. În partea de jos a blocurile putem vedea un model de îmbinare foarte complex care nu poate fi făcut de către natură. În opinia mea, aceste blocuri de piatră sunt dovada clară a unor procese bine stabilite de prelucrare. Dacă mă întrebați dacă această prelucrare este posibilă doar cu unelte din cupru sau bronz, nu știu să vă răspund. Noi încă nu am găsit o posibilitate”, a declarat cercetătorul Giorgio A. Tsoukalos.

Ollantaytambo este o minune a ingineriei și arhitecturii incașe. Este atât o cetate cât și un oraș. A fost și se pare că va rămâne unul dintre cele mai enigmatice locuri de pe planetă. Orice turist care ajunge aici este impresionat de ceea ce găsește. Complexul antic de la Ollantaytambo este o parte a istoriei omenirii pe care încă nu o înțelegem, sau chiar dacă o facem, nu vrem să o acceptăm, preferând să ne spunem că doar astăzi omul dispune de tehnologie, de cunoaștere și înțelepciune. Așa să fie oare?

megalithic_stones_inca_ruins_at_ollantaytambo_andes_mts_perucopy-800x472

Carved Inka Stones, Ollantaytambo

Carved Inka Stones, Ollantaytambo

door-in-ollantaytambo-001-004-800x530 ollantaytambo-ruins-800x600 ollantaytambo-gradas-e1355878527864-800x492 ollantaytambo-travel-guide megalithic_stones_inca_ruins_at_ollantaytambo_andes_mts_perucopy

sursa:/hiddenincatours.com/

sursa:ancient-code.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

2 Comments on Misterul complexului antic Ollantaytambo. Cum au reușit vechii incași să taie și să transporte aceste blocuri de piatră de 50 de tone fiecare? Galerie foto

  1. Nu m-ar mira sa fi avut si termopane la geamuri

  2. Daca prin absurd s-ar intimpla ceva si cei care au ramas ar gasi statuia cuiva, pe un tron sau o statuie uriasa, cu un nimb de raze in jurul capului, nu ar spune oare,,zeii alora!”?(Statuia lui Zeus din Olimp,Colosul din Rodos)

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii