Noutăți

Misterioasele PORȚI CĂTRE LUMEA DE DINCOLO, construite de către egiptenii antici

În templele și mormintele din Egiptul antic erau construite, uneori, structuri despre care se spunea că au rolul de a face legătura cu lumea cealaltă, cu tărâmul în care se aflau sufletele celor care-și încetaseră existența pământeană. Aceste structuri aveau aspectul unor porți sau uși. Ele erau, însă, doar „uși false”, în spatele cărora nu se afla nicio încăpere sau coridor și care, desigur, nu puteau fi deschise.

Prin aceste uși sau porți nu puteau trece, după cum susțineau preoții din Egiptul Antic, decât sufletele celor decedați. Cu toate că nu se vorbește prea des despre aceste „uși false”, ele sunt destul de frecvent întâlnite în complexele funerare egiptene. Primele structuri de tipul acesta datează din Epoca Regatului Vechi.

Frecvent, aceste uși erau dăltuite în monoliți de calcar; ulterior, după cioplire, ele erau pictate în roșu și negru. Alteori, mai rar, misterioasele „porți false” erau confecționate din lemn sau erau doar pictate pe suprafețele plane ale unor ziduri. La început, aceste structuri erau simple, ulterior devenind din ce în ce mai complexe și mai mari.

„Ușile false” ale egiptenilor nu erau copii ale unor uși reale, ci reprezentau mai degrabă o combinație între o nișă dintr-un zid și o stelă acoperită de inscripții. Egiptenii nutreau credința că aceste uși constituie interfețe între lumea celor vii și tărâmul celor dispăruți. Ele erau amplasate pe zidurile de apus ale templelor și mormintelor.

Uneori, era construită câte o astfel de ușă pentru fiecare membru al familiei trecut la cele veșnice. Înaintea acestor uși erau amplasate mese, pe care erau depuse ofrande pentru cei morți, constând în hrană și băuturi. Aceste mese erau confecționate din piatră. De obicei, „porțile către lumea cealaltă” erau bogat decorate și conțineau inscripții în care era pomenit numele celor decedați.

Aceste inscripții conțineau, câteodată, blesteme la adresa profanatorilor și binecuvântări la adresa celor care ar fi depus ofrande și care nutreau respect pentru cei dispăruți. Pe unele astfel de uși false au fost cioplite chipurile celor decedați. La egipteni, ele jucau un rol aparte, dată fiind importanța pe care o acorda anticul popor cinstirii morților și legăturilor cu lumea de dincolo.

Interesant este că astfel de structuri au fost descoperite și în America de Sud, acolo unde, după cum se știe, existau populații care au clădit piramide, precum egiptenii. În regiunea montană Hayu Marca din Peru există o misterioasă „poartă către tărâmul zeilor”. Băștinașii din America de Sud considerau că aceste porți fuseseră folosite de către unii dintre eroii din vechime pentru a ajunge la zei și că, prin ele, acești oameni de seamă se puteau întoarce, pentru scurte perioade de timp, din lumea de dincolo, spre a inspecta locurile în care viețuiseră.

Hayu Marca, Peru

Surse: www.ancient-origins.net, wikipedia.org, www.ancient-code.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii