Noutăți

Misterele planetei Venus. Ce se întâmplă după căderea nopții pe a două planetă de la Soare?

Mediul toxic care există pe Venus nu este, cu siguranță, cel mai primitor loc din sistemul solar, dar dacă oamenii vor avea vreodată ocazia și tehnologia necesară pentru a vizita aceasta planetă, vor trebui să se asigure că se vor întoarce înainte de căderea nopții. Ce se întâmplă atunci? Ei bine, potrivit cercetărilor efectuate pe partea întunecată a lui Venus, odată cu căderea nopții atmosfera devine și mai imprevizibilă, iar curenții atmosferici se deplasează într-un mod unic, cum nu există pe vreo altă planetă studiată de către astronomi.

Este prima dată când am fost capabili să observăm și deducem modul în care curenții circulă pe partea întunecată a lui Venus la scară globală. În timp ce curenţii atmosferici de pe partea dinspre Soare a planetei au fost studiaţi în detaliu, partea întunecată a rămas neexplorată”, susține astrofizicianul Javier Peralta de la Agenția Japoneză de Explorare Aerospațială (JAXA).

7329-venus-1

Venus se rotește numai o dată la fiecare 243 de zile pământești, cea mai lentă întoarcere a oricărei planete din sistemul nostru solar. Tocmai această mișcare lentă ne face să știm extrem de puține lucruri despre ce se întâmplă cu vremea de pe partea întunecată.

Atmosfera lui Venus este dominată de vânturi puternice care străbat suprafaţa cu o viteză de 60 de ori mai mare decât rotirea planetei, fenomen numit super-rotaţie. De asemenea, cercetătorii au observat faptul că în timpul nopţii, care durează aproximativ nouă luni terestre, în atmosfera lui Venus se formează nori gigantici în formă şi în tipare asemenea unor filamente care nu sunt observați în atmosfera din timpul zilei. Astronomii consideră că undele staţionare sunt responsabile de fenomen. Acestea apar şi în zonele mai joase ca cele din emisfera sudică a planetei, deşi în mod bizar nu se găseau în cea mai de jos parte a atmosferei, până la 50 de kilometri altitudine.

Toate aceste fenomene ar face supraviețuirea aproape imposibiă, chiar și pentru o echipă de cosmonauți bine echipată…

sursa: http://www.sciencealert.com/scientists-just-revealed-a-shadowy-secret-hidden-in-the-dark-of-venus

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii