Cunoaste lumea

Noutăți

Mergi mai repede pentru… a trăi mai mult! Ce legătură există între viteza mersului și durata vieții?

  •  
  •  
  •  

De curând, anunță earth.com, cercetătorii de la Universitatea din Sidney au descoperit că persoanele care obișnuiesc să se deplaseze în pași alerți au parte de considerabile beneficii, în ceea ce privește sănătatea cardiovasculară și durata vieții.

Riscul de deces prematur este, spun oamenii de știință, cu 20% mai mic la persoanele care obișnuiesc să meargă cu o viteză medie (comparativ cu persoanele al căror mers este lent). Acest risc este cu 24% mai mic la persoanele al căror mers este mai rapid decât media.

Efectele benefice pe care le are mersul rapid asupra sănătății s-au dovedit a fi mai pronunțate la persoanele cu vârste de peste 60 de ani. Vârstnicii care obișnuiesc să meargă cu o viteză medie prezintă o diminuare cu 46% a riscului de boli cardiovasculare grave, ce pot primejdui viața. La persoanele vârstnice cu mers rapid, riscul de a pieri din cauza unei afecțiuni cardiovasculare s-a dovedit a fi cu 53% mai mic.

mersul pe jos

În general, un mers rapid este caracterizat de o viteză de 5-7 km/h. Totuși, rapiditatea mersului depinde și de nivelul de antrenament și de caracteristicile aparatului locomotor al fiecărei persoane. Ceea ce înseamnă mers rapid pentru o persoană sedentară, cu kilograme în plus, poate însemna o deplasare foarte lentă, pentru un sportiv antrenat să alerge zeci de kilometri. Un indicator prețios, ce arată că a fost depășită viteza obișnuită de deplasare a unei persoane, este intensificarea respirației, explică unul dintre autorii studiului, prof. Emmanuel Stamatakis.

Echipa de cercetare a utilizat datele furnizate de către 11 studii desfășurate în Anglia și în Scoția pe durata unei perioade de 14 ani, în care participanții au oferit date legate de viteza proprie de deplasare. Rezultatele au fost ajustate în funcție de factori cum ar fi vârsta, sexul, indicele de masă corporală.

În vreme ce sexul și indicele de masă corporală nu au părut să influențeze rezultatele, mersul pe jos în ritm mediu sau în pas alert a fost asociat cu un risc semnificativ mai redus de mortalitate și boli cardiovasculare.

În situațiile în care mersul pe jos, practicat ca exercițiu, în ședințe zilnice de antrenament, nu este posibil din cauza lipsei timpului sau a unui mediu mai puțin prielnic pentru această activitate, există, totuși, o soluție, la îndemâna tuturor: mersul cu pași iuți! Este vorba despre o simplă creștere a vitezei pașilor, în scurtele deplasări efectuate în cursul activităților cotidiene. Mersul rapid este o soluție excelentă, pentru obținerea unor benefice intensificări ale ritmului cardiac și respirator. Simpla creștere a vitezei mersului constituie o schimbare pe care majoritatea oamenilor o pot încorpora cu ușurință în viețile lor.

plimbare

Sursa: www.earth.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii