Noutăți

Maşinile vor suna singure la 112 în caz de accident. România, prima ţară care a implementat sistemul

Adevarul.ro: De săptămâna aceasta, toate maşinile care vor ieşi pe poarta fabricilor din Europa vor fi dotate cu echipamente care apelează singure sistemul de alertă 112. Sistemul eCall, care lansează automat apeluri de urgenţă în caz de accident, a devenit obligatoriu, odată cu intrarea în vigoarea unei reglementări data de Uniunea Europeană.

Concret, automobilele prevăzute cu eCall pot alerta cel mai apropiat centru de intervenţie de urgenţă, oriunde în Uniunea Europeană, transmiţând locul exact în care s-a produs accidentul, chiar dacă pasagerii sunt grav răniţi şi nu pot vorbi. Noul serviciu va putea salva multe vieţi, în condiţiile în care peste 25.000 de persoane au murit şi alte peste 135.000 au fost rănite în Europa în urma accidentelor auto, numai în 2016. În România, numărul morţilor în accidentele rutiere este dublu faţă de media UE. Uniunea Europeană estimează că sistemul va reduce timpul de reacţie în caz de urgenţă cu 50% în afara localităţilor şi cu 60% în zonele urbane. „Faptul că se poate accesa automat şi imediat numărul de urgenţă 112 este un real beneficiu, pentru că, de multe ori, persoanele implicate într-un accident rutier nu au forţa necesară sau luciditatea să apeleze imediat serviciile de urgenţă. Din spirit de conservare, victimele încearcă mai întâi să se pună în siguranţă, iar apoi să sune la 112. Aşa se pierde timp preţios“, a explicat, pentru „Adevărul“, Alis Grasu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

În România, soluţia tehnică a sistemului eCall este de concepţie românească, fiind realizată de inginerii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), iar serviciul 112 din România este pregătit încă din 2013 să primească apeluri de tip eCall. Astfel, România este primul stat din Europa care şi-a modernizat infrastructura sistemului 112, la nivel naţional, cu capabilităţi eCall, şi este singura ţară care a pus în aplicare proiectul înainte de data recomandată.

Citeste mai mult: adev.ro/p6lavu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii