Noutăți

Marius Hills: Locul de pe Lună în care omul ar putea să trăiască. Este atât de mare încât ar putea adăposti întreaga populație a unei metropole americane

Un studiu publicat în “Geophysical Research Letters” confirmă existența unor tuneluri largi deschise de lavă în regiunea Marius Hills a lunii, care ar putea fi utilizate pentru a proteja astronauții de condițiile periculoase de la suprafață satelitului natural al Pământului. Spre deosebire de Pământ, Luna nu are atmosferă sau câmp magnetic pentru a-și proteja potențialii locuitorii.

Cel mai sigur loc pentru a căuta un adăpost ar fi interiorul unui tunel creat de lavă. Tunelurile de lava sunt canale care apar în mod natural când un flux de lavă dezvoltă o crustă tare, care se îngroașă și formează un acoperiș deasupra fluxului care curge în continuare. Odată ce lava se oprește, ce rămâne în urmă poate deveni un posibil adăpost.

171018104335_1_540x360

MH_window_1024

tunel 2

Este important să știm unde și cât de mari sunt tuburile de lavă lunare, dacă vom construi vreodată o bază acolo. Dar cunoașterea acestor lucruri este importantă și pentru cercetarea satelitului, în general. Probe de rocă de acolo pot oferi date despre fluxul de căldură și date despre cutremure”, a spus Junichi Haruyama, cercetător principal la JAXA, agenția spațială japoneză.

JAXA a analizat datele radar de la sondele spațiale Selene pentru a detecta tunelurile de lavă. Sistemul radar al lui Selene nu a fost conceput pentru a detecta tuneluri de lavă, ci pentru a studia originile Lunii și evoluția sa geologică. Atunci când echipa JAXA a decis să folosească datele pentru a încerca să găsească tunelurile de lavă, au consultat oamenii de știință responsabili de proiectul misiunii Grail, un efort al NASA de a colecta date de înaltă calitate privind câmpul gravitațional al lunii. 

Tunelurile de lavă există și pe Pământ, dar cele lunare sunt mult mai mari. Pentru ca un tunel de lavă să fie detectabil prin observarea datelor de gravitație pe Pământ, ar trebui ca acesta să se intindă pe mai mulți kilometri în lungime și să aibă cel puțin un kilometru înălțime și lățime, ceea ce înseamnă că tunelurile de lavă din apropierea dealului Marius Hills de pe Lună sunt extrem de mari, suficiente chiar pentru a încăpea în interiorul lor înteaga populatie a unei metropole americane.

tunel de lava

sursa: https://www.sciencedaily.com/releases/2017/10/171018104335.htm

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii