Noutăți

Lucia Hossu Longin: Voi face plângere penală inițiatorilor legii antilegionare

Autoarea serialului Memorialul Durerii de pe TVR, “singurul proiect de televiziune care oferă una dintre cele mai complexe şi documentate imagini asupra regimului comunist din România.” (TVR plus), a anunțat că va face “plângere penală iniţiatorilor legii pentru ca acest document să fie retras şi reformulat în termeni europeni.” (Cotidianul)

Tot mai mulți intelectuali iau atitudine împotriva legii antilegionare care, prin abuzurile pe care le permite, ne va întoarce în perioada neagră a bolșevismului dacă nu va fi stopată din fașă iar inițiatorii ei trași la răspundere.

Ceea ce nu înțeleg creaturile care în acest moment se bucură că au un instrument prin care pot încerca să ne șteargă istoria, să cenzureze cărți și biografii, să murdărească eroismul luptătorilor anti-comuniști, este faptul că tupeul cu care un Alexandru Florian (fiul unui ideolog bolșevic), directorul Institutului Elie Wiesel, sau alții ca el, cer interzicerea unor mari personalități românești nu va face decât să stârnească atât opoziția și solidarizarea unui mare număr de români cât și interesul românilor față de părinții bolșevici ai acestora, față de istoria nespusă a crimelor bolșevicilor împotriva României și a românilor. În realitate, scandalul provocat de această lege se va întoarce împotriva lor și un număr cel puțin triplu de români, față de cei care știu în acest moment, vor afla adevărata poveste a comunismului în România, cu tot cu componenta etnică a celor care ne-au adus ciuma roșie pe cap.

În argumentația sa, Lucia Hossu Longin subliniază foarte bine perversitatea legii: “Ce incriminăm cu această lege? Teroarea comunistă, aşa cum ar fi normal? Nu! Ci teroarea legionară, care aşa cum ştim a durat un interval scurt de timp şi autorii ei şi-au primit judecata. Nu şi-au primit-o în niciun fel cerberii comunişti, vinovaţi pentru peste 2.000.000 de oameni exterminaţi în închisori. (…) Actul legislativ e de o asemenea gravitate încât nicio poruncă de aliniere la legislaţia europeană nu îl poate salva. Actul legislativ este la fel de nociv cum a fost şi sistemul comunist. O uriaşă oroare pe care în anul 2006 România a condamnat-o ca fiind ilegitimă şi criminală.

Pentru ca în final să își exprime o altă tristețe: “Mi-aş fi dorit ca la Palatul Cotroceni să se afle un profesor de istorie, şi nu unul de fizică sau cel puţin un om căruia să-i fie scumpă onoarea acestei ţări, dobândită prin atâtea decenii de rezistenţă anticomunistă şi prin atâţia martiri. Şi să nu se promulge o lege la indicaţiile unui consilier infantil, o lege care nici măcar nu a fost dezbătută public de instituţiile interesate: Fundaţia Academia Civică, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, presa scrisă şi audiovizuală, “Memorialul durerii”, care în 25 de ani a realizat şi a difuzat peste 200 de documentare despre gulag.” (Cotidianul)

În același timp, intelectualii de carton ai României, cei plimbați pe la toate televiziunile ca să facă pe deștepții și genialii, tac mâlc, ca să nu-și supere stăpânii sau pentru că sunt în aceeași barcă. Foarte bine, pentru că în felul acesta vor putea să vadă mulți cui slujesc și de ce sunt atât de promovați.

Iar în final, repet ce am mai spus și într-un alt articol: dacă poporul român va permite ca această lege anti-românească să-și producă efectele, atunci POPORUL ROMÂN MERITĂ SĂ DISPARĂ DIN ISTORIE pentru lașitate și prostie!

Daniel Roxin

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

16 Comments on Lucia Hossu Longin: Voi face plângere penală inițiatorilor legii antilegionare

  1. Marian Bogdan Teșileanu // 16 august 2015 at 10:34 // Răspunde

    În privința atacării legii antilegonare și a inițiatorilor ei demersul dumneavoastră ar fi foarte bun, doamnă Hossu Longin! Dar regretul domnieivoastre pentru lipsa unui profesor de istorie la Cotroceni, nu v-o împărtășesc. Dacă v-ați gîndit la Crinuț, lăsați-o baltă:nu știe, doamnă, istorie pentru că nu i-am auzit niciodată o părere, măcar, despre trecutul nostru. De vreo cărticică, măcar pentru copii, nici atît! Dar lăsînd ciudatul ăsta la o parte, la o mică analiză veți constata că aproape nu aveți pe cine:ani de zile au fost lăsați să predea în universități profesori care au dăscălit, au scris asiduu și au inoculat mințile românilor pe la televiziuni cu ”opere”, cursuri și intervenții antiromânești. Ani de zile acești cristoi au format generații de alți profesori care ne mutilează copiii, doamnă! Ani de zile s-a făcut reclamă la istoria cristoică de mahala, de șoc mediatic și de contestare a tot ce-i românesc! Acești trădători și profitori de banii proștilor gură-cască sau, poate, și plătiți s-o facă au profitat de incredibila evoluție tehnică a mijloacelor media din ultimii ani și nu au mai lăsat loc liber manifestărilor și ideilor cinstite cu trecutul nostru. De cîte ori l-ați văzut în intervenții televizate pe Ioan Aurel Pop, un meritoriu profesor și patriot care ar fi putut conduce România așa cum magistral conduce Universitatea Babeș-Bolyai, peste puțin timp, pe locul întîi în România și una din cele mai apreciate în Europa?

  2. „Mi-aş fi dorit ca la Palatul Cotroceni să se afle un profesor de istorie, şi nu unul de fizică…”
    Din pacate unul de istorie este printre initiatori… (C. Antonescu)

  3. DOMNILOR TAVARICI,NU VA CONVINE GINDIREA NOASTRA,NU VA CONVINE ADEVARATA ISTORIE A NOASTRA,VA RUGAM FRUMOS PARASITI/NE.SAU CREDETI CA VOM PLECA CAPUL.VA INSELATI.

  4. Este o lege care compromite Romania pe plan international. Alesii nostri s-au grabit sa inchine tara , asa cum au facut si cei care in anii 1950 s-au inchinat in fata stalinismului.
    Din textul legii trebuie sa dispara orice referire la miscarea legionara. Daca aceasta a fost sau nu fascista nu se poate stabili prin lege , (care de altfel prevede si sanctiuni) ci de catre istorici prin studiu , analiza si cercetare.
    Legea trebuie analizata de catre institutiile abilitate (curtea Constitutionala etc . ) din punctul de vedere al constituţionalităţii si a respectarii drepturilor fundamnetale .

  5. Mariana Coman // 16 august 2015 at 13:51 // Răspunde

    Antonescu a fost si este folosit mai departe de fostele structuri securisto-comuniste.O lepadatura cu pretentii de mare politician.Un nebun.

  6. Doamna Lucia Hossu Longin, simultan cu plangerea penala va rog sa deschideti o pagina pe Facebook ca sa va sustinem demersul. E inacceptabil ca niste institutii antiromanesti, in care se pompeaza milioane de lei, sa isi permita sa ne dicteze un anume comportament fata de cei care ne-au scris istoria.

  7. Susţin din tot sufletul demersul Doamnei Lucia Hossu Longin!

  8. CALITA GEORGE // 16 august 2015 at 21:44 // Răspunde

    trebuie sa respectam deviza pentru dumnezeu,neam si tara.
    ei au incercat sa creeze romania curata.respect.

  9. Nu-mi pot imagina cum de ati uitat ce s-a intimplat in vremea legionarilor. Vi s-au spalat creerii.Au murit mii de oameni din cauza acestui asa zis partid .Cind apareau in uniforma lor in camasile verzi iti ingheta singele in vene.Au fost omoriti oameni de valoare asa cum a fost cu Nicolae Iorga . Un asemenea savant se naste odata la citeva sute de ani .Nemernicii de legionari l-au tirit de barba l-au impuscat si i-au taiat organrle genitale bagindui-le in gura . Si voi aveti taria sa-i sustineti?Aveam alta parere si un respect deosebit fata de Lucia Hossu Longin.

  10. Legionarii au fost pretextul pentru a vota o lege antiromâneasca si pentru a descuraja orice elan patriotic, prin recul.
    Este o intentie care va curge pe alaturi, deja cei mai multi ne-am repozitionat si suntem pe alte aliniamente. De-acolo vom macina si vom lovi punctual entitatile antinationale. La fel cum ai trimite o racheta, dupa ce izolezi zona. Scop: decredibilizarea totala.

  11. Sustin demersul..felicitari !

  12. Va susțin doamna Login
    O lege aberanta, mincinoasa initiata de un tampit!

  13. România are statut de țară ocupată de către securitatea criminală + Mossad +CIA + FSB (KGB), iar ocupantul a numit in cele mai înalte funcții de demnitari pe cele mai mari otrepe prin Ambasada USA din București, care aplică cele trei metode de dominație expuse cu 5 secole în urmă de Nicollo Machiavelli: 1. Ruinarea comletă a țării; 2. Determinarea populației active să migreze; 3. Caută cele mai mari otrepe și le instalează în posturi cheie. Așa am avut și avem pe criminalul Ion Ilici Iliescu, pe Cel Mai Mare Pușcăriabil din Ro = preș trăian bă-secu, pe Inamicul Public Nr 1 al României = LC Kovesi (care a mușamalizat dosarul de ucidere a muzicianului Teo Peter de către fiul ambasadorului USA la București, pe atunci în vârstă de 17 ani, fără permis și beat la volan. Ambasada USA a medaliat-o, a avansat-o în funcția de Procuror General – funcție în care a comis abuzuri inimaginabile), trădătorul de profesie Victor Viorel Ponta, etc.
    Parlamentul asistă neputincios cum Ambasada USA din București face legea și conduce România prin Justiția română = Peșteră de Tâlhari ! Ne elimină eroii neamului și pe marii oameni de cultură care au iubit și au luptat pentru emanciparea națiunii române: Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihai Eminescu, etc. Au promovat eroii lor: Petre Roman – erou al rev pt că s-a luptat cu teroriștii și în 13 – 15 iunie a eliberat Bucureștiul cu hoardele minericești, Răzvan Teodorescu – erou al rev pt că a ieșit în izmene la TVR făcând marea diversiune prin apelul la oamenii de bine să vină să salveze Bucureștiul (criminalul Ion Ilici Iliescu l-a recompensat cu un loc în Academia română – devenind șeful secției Artă al Academiei, deși el nare nici-o realizare în creașia artistică), Sorin Oprescu – erou al rev (făcut în 1996) pt că l-a arătat pe Seniorul Coposu cu multiple furtune și i-a închis definitiv gura, negustorol de carte Gabriel Liiceanu fiind singurul salariat onorific al Uniunii Scriitorilor, Patapievici, Alina Mugiu Piggy, etc.

  14. Dna Longin,
    In orice demers veti intreprinde vis a vis de Institut si aceasta lege marsava, va voi sustine!

  15. da, acest popor merita sa dispara din istorie, pentru ca e prost, las, are suflet de sluga si e deficient genetic. Altfel nu ar permite ca toate scursurile sa ii fure practic tara de sub picioare, sa il conduca o mana de mafioti, nu ar crede minciunile proapagandei securiste, si nu ar alege un presedinte semi idiot.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii