Noutăți

Legenda lui Zalmoxis ajunge în inima Uniunii Europene, în Parcul Regal din Bruxelles

La invitaţia ICR Bruxelles, autorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu participă în cadrul standului EUNIC, la Pavilionul Internaţional al Festivalului de Bandă Desenată de la Bruxelles. Evenimentul va avea loc în perioada 2-4 septembrie 2016, în Parcul Regal din Bruxelles, Belgia.

Acest eveniment este organizat de EUNIC Bruxelles (reţeaua europeană a institutelor culturale naţionale) şi reprezintă o platformă pentru promovarea artiştilor români de bandă desenată la Bruxelles. Cele 7 state participante la standul EUNIC sunt: Estonia, Polonia, Portugalia, România, Ţara Bascilor (Spania), Turcia şi Ungaria.” (ICR Bruxelles)

HEADER EXPOZITIE

1 (2)M-am gândit ce aș putea expune pentru a fi de impact, pentru a-i invita pe belgieni să cunoască părțile frumoase ale României, acelea care sunt mai puțin mediatizate. Voi fi singurul român la acest festival și va trebui să reprezint cu onoare țara din care vin. Astfel am hotărât ca expoziția mea să poarte titulul : ‘Povești din România’. Planșele expuse vor fi din revistele, albumele și romanele grafice pe care le-am publicat de-a lungul anilor. Așadar personaje precum Ciutanul, Tata Moșu și Zalmoxis vor povesti legendele plaiurilor mioritice. Mai mult, albumul ‘Legenda lui Zalmoxis’ în limba engleză, va fi lansat la acest festival, o premieră în banda desenată românească bazată pe subiecte istorice.

În cadrul meselor rotunde organizate de festival, voi susține si două prezentări: Tendințe actuale în benzile desenate Europene’ (vineri 2 septembrie) și ‘Viața de zi cu zi în benzi desenate (sâmbătă 3 septembrie).

Și pentru că este un festival destinat cu precădere copiilor și tinerilor, sâmbătă 3 septembrie și duminică 4 septembrie, de la ora 11:00, la standul României, voi susține ateliere de bandă desenată cu tema: ‘Cum să realizezi o poveste în benzi desenate’. Cu siguranță îi voi invita pe cei mici să descopere lumea fascinanta a Legendelor Dacilor, proiectul meu de suflet. Vom desena, vom povesti și cu siguranță ne vom simți bine înconjurați de benzi desenate din toată lumea.

Invitația Institutului Cultural Român Bruxelles vine ca o confirmare a activității mele în domeniul benzilor desenate. Faptul că voi avea posibilitatea să-mi prezint albumele, revistele și romanele grafice la standul EUNIC îmi ridică propria ștachetă și mă motivează, pe viitor, să-mi îmbunătățesc stilul și să abordez și alte direcții în banda desenată. Experiența va fi cu atât mai deosebită cu cât voi avea ocazia să cunosc autori și editori de bandă desenată de talie internațională.” (Mihai I. Grăjdeanu)

HEADER AUTOR

 

De-a lungul week-end-ului, Mihai I. Grajdeanu împreună cu artiștii invitați, va participa la crearea unei fresce comune cu tema: Imaginați-vă Europa peste 100 de ani”.

Inițiat în 2009, Festivalul de Bandă Desenată de la Bruxelles promovează benzile desenate sub toate formele sale, atrăgând mai mult de 100.000 de vizitatori anual. Copii și adulți, amatori și specialiști, localnici și turiști sunt invitați la o gamă largă de activități, atât în Parcul Regal  (expoziții de autor, expoziții din muzeele de benzi desenate, sesiuni de autografe, standuri ale editurilor de bandă desenată, ateliere, spectacole pe timp de noapte) cât și în tot orașul (Parada de baloane cu personaje clasice din benzi desenate, Tintin Rally, excursii cu ghidaj gratuit etc).

http://brussels.eunic-online.eu/?q=content%2Feuropean-comics-brussels-comic-strip-festival-2016

https://visit.brussels/nl/sites/comicsfestival/

4a

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*