Noutăți

Legătura dintre consumul de zahăr și apariția cancerului. Ce au descoperit medicii după 9 ani de cercetări și teste

sugar

Se specula de ceva timp faptul că zahărul influențează într-o anumită măsura apariția cancerului, însă modul exact în care se întâmplă acest lucru nu fusese pe deplin documentat. Acum, după mai bine de 9 ani de cercetări, oamenii de știință au făcut un progres în acest sens. Acum știm că aproape toate celulele din corpul uman necesită energie și obțin această energie din zaharurile aflate în mâncarea pe care o consumăm.

Celulele canceroase necesită, de asemenea, o cantitate de energie. Dar aportul lor de glucoză este mult mai mare decât cel al celulelor sănătoase, lucru care ar însemna, potrivit cercetărilor, că ar putea fi compromisă dezvoltarea celulelor canceroase prin eliminarea în mare măsură a zahărului din alimentație, dar problema ar fi că în prezent nu există o altă metodă de hrănire cu zaharurile necesare a celulelor normale, sănătoase.

„Cercetările arată cum consumul de zahăr în exces duce la dezvoltarea celulelor canceroase. Există clar o legătură între zahăr și cancer iar consecințele acestei legături sunt devastatoare pentru corpul nostru. Rezultatele noastre oferă o bază pentru cercetarea viitoare în acest domeniu, care poate fi acum realizată cu focalizare mult mai precisă și mai relevantă asupra unor modalităti de a întrerupe aprovizionarea cu zaharuri a celulelor canceroase din corp, fără ale afecta pe cele normale”, a declarat cercetatorul Johan Thevelein de la KU Leuven, in Belgia.

Echipa a folosit celule de drojdie pentru cercetările sale, în special în ceea ce privește familia genelor Ras, o familie de gene care este prezentă în toate celulele de animale, inclusiv celulele canceroase umane. Aceasta face ca studiul mutațiilor Ras în drojdie să devină un instrument din ce în ce mai util în cercetarea cancerului. Drojdia are, de asemenea, un metabolism foarte activ al zahărului. În termeni simpli, cercetătorii au descoperit că drojdia care a avut un aflux de glucoză hiperactiv a determinat o activare prea mare a proteinelor Ras, ceea ce ar permite celulelor să crească într-un ritm mult mai accelerat.

sursa: http://www.sciencealert.com/a-nine-year-study-has-just-shown-how-sugar-exacerbates-cancer

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Legătura dintre consumul de zahăr și apariția cancerului. Ce au descoperit medicii după 9 ani de cercetări și teste

  1. Inca de pe vremea razboaielor napoleoniene,zaharul a fost folosit ca si medicament,reglarea presiunii osmotice(schimb ionic de o parte si de alta a unei membrane datorita grandientului de concentratie ionica) implicit mentinerea polarizarii normale a membranelor celulare.Zaharul ajuta celulele canceroase ,nu sa pretinda ca ar fi celule normale,ci sa se camufleze!Nu vor fi vazute de sistemele de aparare!(in caz de atac sau aparare,daca am reusi sa ne contopim cu mediul ,ne-am mari sansele de supravietuire cu cel putin 33%).Am avut ocazia sa vad un tratament,la o persoana,careia medicii,i-au dat cel mult o luna de trait.A trait peste doua decenii cu un tratament ,oarecum,incomplet.(avind o activitate normala nu poti respecta toate etapele.)Se pare ca genul acesta de tratament,post,alimentatie limitata si conditionata(am gustat si eu ce minca…nu avea nici un gust),meditatie si activitati usoare,menite sa elimine stresul general cauzat de boala si…foame!-se elimina orice mecanism care ar putea duce la producerea de material energizant,se cunoaste din vechime.Ideea ar fi,rabdare!Cei care ataca ,oricit de bine ar fi camuflati,au nevoile lor.Lipsiti de acestea, apare stresul,incep sa se foiasca si vor fi vazuti,opriti si siliti sa dea inapoi!Tratamentul depinde foarte mult(aproape total)de persoana,daca poate respecta toate etapele si poate creea acea liniste interioara.Majoritatea,nu pot!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii