La Iași se află un imperiu al florilor și arborilor, cu o suprafață de zeci de hectare. Este una dintre cele mai mari grădini botanice ale Europei!
Medicul Anastasie Fătu, unul dintre marii români pe care i-a dat secolul XIX (un veac atât de bogat în personalități remarcabile!) este cel care a înființat prima grădină botanică din Moldova, la 1856. Peste munți, în Ardeal, prima grădină botanică a fost înființată mai devreme cu vreo cinci decenii!
Sursa foto: drumliber.ro
Meritul celui care a înființat grădina din „dulcele târg al Ieșilor” este cu atât mai mare cu cât n-a primit niciun sprijin (sfanț) din partea statului, la înființare. Terenul a fost cumpărat și amenajat de către inimosul medic din dorința de a îmbunătăți aspectul urbei și de a oferi celor pasionați de științele naturale material de studiu. Abia ulterior, când opera doctorului Fătu începea să dea roade, s-a implicat și statul. Însă n-a făcut-o în mod consecvent.
Sursă foto: drumliber.ro
Din păcate, după trecerea la cele veșnice a doctorului Fătu, grădina a fost desființată iar terenul pe care se afla a fost înstrăinat. Ulterior au mai funcționat grădini botanice în diferite locații, folosindu-se și plante moștenite de la fosta grădină a lui A. Fătu. În 1921 a fost înființată o grădină botanică, având o suprafață de 10.000 de metri pătrați, în preajma Universității.
Sursă foto: drumliber.ro
După patru decenii s-a luat decizia realizării unei noi grădini botanice, la nivelul autorităților. Este minunata grădină pe care o putem admira și astăzi, având o suprafață de peste 800.000 de metri pătrați și fiind situată în Dealul Copoului. Grădina botanică din Iași este, în momentul de față, printre cele mai mari de pe continent.
Sursă foto: drumliber.ro
Între cele mai frumoase zone ale grădinii, mai ales la-nceput de vară, se numără cea rezervată trandafirilor, cu o suprafață de peste 15.000 metri pătrați, unde sufletul îți este umplut de bucurie la vederea sutelor de soiuri de trandafir, a miilor de roze înflorite. Fascinante sunt și zonele dedicate arborilor, unde poți admira sute de copaci aparținând unor specii deosebite; pe multe dintre specii le vei vedea pentru prima dată.
Sursă foto: drumliber.ro
Complexul de sere este alcătuit din doisprezece astfel de unități, unde-ți poți astâmpăra curiozitatea și bucura ochii examinând colecțiile de cactuși, de flori ornamentale – dintre care peste 460 de soiuri de crizanteme, la care se adaugă minunatele plante tropicale și mediteraneene.
Sursă foto: drumliber.ro
Surse imagine: Foto
Vizitarea Grădinii botanice din Iași este o adevărată terapie pentru suflet. Acolo se află, strânse la un loc, mii de opere de artă desăvârșite. Un imens muzeu al naturii vii, în care toate exponatele au același Creator!
Autor: Tomi Tohăneanu
Surse informații: botanica.uaic.ro, drumliber.ro, wikipedia.org
Surse imagini:
– Foto 1,2,3,4,5,6,7 – drumliber.ro
– Foto 8
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Nu stiam. Multumim pentru informatie. De vizitat!