Noutăți

La Altamira s-au descoperit picturi cu aspect modern, realizate iscusit cu mii de ani în urmă. O vreme, „savanții” s-au îndoit de autenticitatea lor!

În Spania (Cantabria) se află celebra peșteră Altamira, „Cueva de Altamira”! În interiorul său există picturi policrome ce au o vârstă incredibilă. Cele mai vechi au fost realizate cu 18.500 de ani în urmă, în Paleoliticul Superior. Picturile mai „noi” au „doar” 14.000 de ani.

alt

Altamira a fost prima peșteră în care s-au descopeirit picturi realizate de către oamenii primitivi. Deși „primitivi” e cam dur spus, având în vedere înaltul nivel artistic atins de către operele lor. Descoperirea a fost adusă la cunoștința publicului cu două decenii înainte de a lua sfârșit secolul XIX și tot de atunci au izbucnit controversele, care aveau să se prelungească ani de zile. De unde au pornit aprinsele polemici?

alt-2

Azi pare incredibil, dar după descoperire o parte din „comunitatea științifică” (nu cea mai bună) susținea, nici mai mult nici mai puțin că, oamenii primitivi nu ar fi avut capacitatea intelectuală necesară pentru a produce asemenea opere și că picturile care împodobeau pereții peșterii n-ar fi fost autentice și nici prea vechi. De altfel, nu ar fi prima dată când așa zișii „oameni de știință” au făcut afirmații deplasate.

Cam în același timp, alți „savanți” spuneau, într-un domeniu cu totul diferit, că niciodată omul nu va putea zbura cu un dispozitiv mai greu decât aerul. După aceste „spirite raționale”, trebuia să zburăm și acum cu dirijabilul. Ulterior, după 1900, s-a dovedit fără putință de tăgadă că picturile de la Altamira sunt autentice și străvechi. Până la urmă s-a văzut cine erau primitivii… în gândire.

alt-p

Peștera de la Altamira măsoară sute de metri în lungime și este una întortocheată. Săpăturile arheologice efectuate în solul peșterii au dus la identificarea unui bogat inventar de unelte și podoabe. Unele proveneau din Solutreanul Superior – cu 18.500 de ani în urmă, altele din Magdalenianul Inferior (perioadă situată cu 16.500-14.000 de ani în urmă).

alt-r

În veacurile care s-au scurs între cele cele două perioade și în care oamenii n-au fost prezenți în peșteră, aceasta a constituit un sălaș pentru diferite viețuitoare. De altfel, ocupanții umani ai peșterii nu  obișnuiau să se folosească în mod curent decât de porțiunea de la intrare. Totuși, pereții peșterii sunt decorați cu picturi și în adâncime. Operele lor de artă n-ar fi ajuns până la noi dacă, în urmă cu treisprezece milenii, gura peșterii nu ar fi fost blocată de pietrele prăvălite de sus, locul rămânând închis până la descoperire.

Vechii artiști erau extrem de talentați. Ca să le oferim circumstanțe atenuante celor ce-au susținut că operele nu sunt autentice, vom spune că iscusința pictorilor de acum 14-18.000 de ani ai Altamirei rivalizează cu aceea a pictorilor contemporani. Artist poți fi numit și dacă viața ta s-a petrecut înainte ca însuși conceptul de artă să se nască.

alt-y

Străvechii artiști au folosit, spre a-și realiza operele, cărbunele, hematitul, ocrul. Ca dovadă a iscusinței artistice și a simțului nuanței, ei diluau pigmenții pentru a obține diferite intensități ale culorii. Pentru a conferi o impresie de „tridimensional”, ei valorificau inteligent contururile naturale ale pereților peșterii, atunci când desenau cai, bizoni, mistreți. E nedrept să-i numim primitivi doar pentru că nu dispuneau de tehnologiile care ne stau nouă la dispoziție. Pe de altă parte, știm cu toții că nu orice actual posesor de „gadgeturi” ultimul răcnet se poate numi civilizat, elevat. E plină lumea de primitivi în straie moderne!

Autor: Tomi Tohăneanu

Surse: museodealtamira.mcu.es, wikipedia.org

Surse imagini: museodealtamira.mcu.es, www.macroevolution.net, rolfgross.dreamhosters.com, www.prehistour.eu, donsmaps.com


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii