Noutăți

Italia: Salvini, Ministrul de Interne al Italiei, urcat într-un buldozer, a dat personal startul demolării vilei unui clan mafiot

Ministrul de interne al Italiei, Matteo Salvini, a început luni personal demolarea unei vile de lux construite la Roma de cel mai notoriu clan mafiot din capitală, relatează agenţia Reuters. Purtând pe cap o cască albă de protecţie, şeful partidului Liga s-a urcat într-un buldozer şi a demolat o bucată din acoperişul vilei, operaţiunea de demolare fiind continuată de armată. Terenul pe care se află imobilul va fi transformat într-un teren de joacă pentru copii, a promis Salvini.

Săptămâna trecută au fost confiscate alte opt vile aparţinând clanului mafiot Casamonica.Adresându-se zecilor de reporteri prezenţi şi în faţa camerelor de televiziune, Salvini a promis că îi va vâna pe infractori ”cartier cu cartier, stradă cu stradă, vilă cu vilă şi magazin cu magazin”.

În luna iulie, 33 de membri ai clanului Casamonica – implicat în cămătărie, extorsiune şi trafic de droguri – au fost arestaţi în timpul unor razii pe proprietăţi imobiliare luxoase, cu oglinzi aurite, sculpturi în marmură reprezentând animale, sau mobilă extravagantă.

De la preluarea mandatului în iunie, Matteo Salvini a promis o linie dură împotriva crimei organizate şi imigraţiei ilegale, după ce ani de zile a cerut demolarea taberelor de romi. Supranumit ”Căpitanul” de susţinătorii săi, Matteo Salvini a postat pe Twitter o înregistrare video care îl arată la manşa buldozerului, sub titlul: ”Căpitanul acţionează buldozerul!”. (Știre AGERPRES)


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii