Istoric sârb din Voivodina despre români și unguri: „SUNTEȚI UN POPOR IMBECIL DE TOLERANT”. Iată cum se vede istoria ungurilor din Serbia:

Articol preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul LUPUL DACIC, deschis în Centrul Vechi al Bucureștiului, pe strada Smârdan nr 28): La sfârșitul anului 2012, un profesor de  istorie sârb din Voivodina, aflat în trecere prin Satu Mare, a transmis redacţiei Gazetei de Nord-Vest, un mesaj scris privitor la raporturile dintre „băştinaşii valahi şi alogenii unguri” din România. Textul era, de fapt, o reacție de indignare la comportamentul insolent al ungurilor, pe de o parte, și la nepăsarea lașă a românilor, pe de altă parte. Mesajul a fost publicat în Gazeta de Nord-Vest din 4.12.2012. Întrucât suntem în anul centenarului și lucrurile capătă o altă greutate în context, considerăm oportun să-l reproducem și noi, acum, în CERTITUDINEA. Textul profesorului sârb Miodrag Stanojevic este un veritabil curs de istorie și demnitate aplicată…

 “Mă numesc Miodrag Stanojevic, sunt sârb din Vojvodina  şi profesor de istorie în Novi Sad. Aflându-mă într-o  călătorie către Ucraina, am zăbovit trei zile în urbea dvs.,bucurându-mă de ospitalitatea unui vechi prieten şi  a familiei sale. Menţionez că vorbesc fluent limba  română deoarece am copilărit într-un sat mixt vlaho-sârbesc.

 Ştiind că sunt profesor de istorie şi bun cunoscător al revizionismului unguresc,  amfitrionul meu mi-a arătat articolul “Afront adus românilor pe bani europeni”apărut în ziarul Dvs. Totodată mi-a relatat câteva evenimente recente de acest gen: – fenomenul Csibi Barna, un degenerat care îşi permite să dea foc în centrul  României unei păpuşi reprezentând un erou naţional al  românilor (n.r. Avram Iancu), autorităţile române  ignorând acest gest.

 Vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Ce s-ar fi întâmplat dacă:

–  un român ar fi dat foc la Budapesta unei păpuşi reprezentându-l pe Kosuth Lajos
 – un turist  german ar fi incendiat la Tel Aviv o păpuşă  reprezentându-l pe David Ben Gurion (n.r. primul premier al  Israelului) sau pe Golda Meir (n.r. de asemenea premier al Israelului)
– un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad o păpuşă reprezentându-l pe Milos Obilic, eroul naţional al sârbilor de la Kosovopolje.

Sau, să analizămMeciul Steaua – Ujpest de acum 3 ani, când, la intrarea în România, suporterii unguri aflaţi în tren au afişat “Transilvania aparţine Ungariei”, iar pe stadionul Steaua din Bucureşti au afişat „românii = ţigani”.

Să mutăm scenariul în altă parte: Ce s-ar fi întâmplat dacă Ujpest ar fi jucat la Beograd cu Partizan sau Steaua Roşie. Oare ar fi avut curajul ungurii să afişeze mesajele “sârbii = ţigani” sau „Vojvodina aparţine Ungariei”? Nu, nu ar fi îndrăznit, iar dacă ar fi fost atât de tâmpiţi să o facă, în aceeaşi seară ar fi cinat în Infern. De ce îşi permit  asta în România? De ce nu îşi permit acelaşi lucru în  celelalte ţări unde au minorităţi maghiare şi revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina? Simplu, pentru că ei ştiu că românii sunt  „un popor paşnic, binevoitor şi primitor” şi, completez eu, un popor „imbecil de tolerant”. Totodată ei ştiu că slavii (din Slovacia, Serbia, Ucraina) nu sunt aşa. Şi nu îşi permit.

Afirm cu tărie că nu există nicăieri, în lumea civilizată, o ţară care să  acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-vă perpetuu (ca un ţânţar în miezul nopţii) cu aceeaşi pretenţie imbecilă: AUTONOMIE. Tupeul lor se manifestă şi prin  faptul că ei consideră că pretenţia lor de autonomie teritorială în România e similară cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.

Gazda mea mi-a spus că, pe lângă „valahi puturoşi” maghiarii vă mai numesc şi „mămăligari” Îşi permit asta în ţara  voastră! Sunt derutat şi confuz, neputând înţelege cum este posibil să nu existe în rândurile poporului român, „paşnic, binevoitor şi primitiv” un profesor de istorie altruist care să explice ungurilor ABC-ul istoriei lor efemere:

– în anul 700 sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei

– în 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi,se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad.Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania,până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955.

– Ştefan cel Sfânt (997–1038) unifică triburile ungureşti şi îi creştinează.

 Totodată începe şi procesul de maghiarizare agresivă a populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind, de fapt, esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa.

Personalităţile  proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin – român, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar) – sârb (părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, ca şi majoritatea regilor Ungariei. În 1910, un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri  sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa, în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar  putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul  cetelor mongoloide venite în Europa în  secolul IX?

 Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la Ştefan cel Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar, în 1526, Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom.

Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în faţa turcilor şi cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta Europei a regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine paşalâc turcesc. Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană.

 – După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi Transilvania, anexiuni recunoscute prin  tratatul de la Karlowitz (1699).

– În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă  această pretenţie.

– În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul imperiului  Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar), având constituţie proprie şi o oarecare autonomie.

 – În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, Imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent iar Transilvania alege să se unească cu România.

 Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniştilor unguri.

Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1.000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de  altfel). Deci Transilvania şi-a pierdut independenţa în 1699 şi a aparţinut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a  existat).

În 1940, în urma  Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei. Până în 1944, când revine României, ce fac ungurii în Transilvania? Ce ştiu mai bine: ucid valahi şi evrei, consideraţi rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloşi executanţi ai teoriilor rasiale naziste, golind, practic, Transilvania de evrei.

 În perioada 1940–1944, timp în care Transilvania a aparţinut Ungariei, populaţia evreiască de aici a scăzut cu 90%, marea majoritate fiind trimisă de către autorităţile maghiare către lagărele de exterminare naziste. La fel s-au purtat şi în Serbia, odată cu invadarea, alături de germani, a Iugoslaviei, în 1941. În încheiere, ca să sintetizez relaţia dintre băştinaşii valahi şi alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu:  

Un ungur pribeag bate la uşa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primeşte în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai bun în cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînţeles), considerând că ar fi normal ca, după ospăţ, valahul să îi ofere şi un desert, adică nevasta. Indignat de faptul că, după ce s-a săturat, valahul nu-i oferă şi nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului şi încă una. Înainte ca mămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliţă strigând din toţi rărunchii: „Săriţi, oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă!”. Aşa că, valahi, fiţi înţelegători şi daţi-le şi nevasta, dar vă avertizez  că nu le va ajunge. Următoarea lor dorinţă va fi casa voastră.”

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină