Noutăți

Iohannis vrea familii homosexuale în România? Cică cele 3 milioane de persoane care au semnat pentru familia tradițională sunt fanatici religioși!!!

<<Coaliția pentru Familie a depus la Senat o propunere legislativă de revizuire a Constituției, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie. Inițiativa a fost semnată de peste trei milioane de cetățeni. Procedura, care a început în luna decembrie a anului 2015, a fost demarată de un grup de inițiativă format din mai multe personalități ale vieții publice, inclusiv artiști, profesori sau clerici din mai multe culte>>, ne informează Active News, care mai spune  că <<Klaus Iohannis a evitat astăzi să dea un răspuns legat de referendumul pentru modificarea Constintuției privind redefinirea căsătoriei ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie, dar a spus că „trebuie să revenim la ce se numește toleranță și acceptarea celuilalt”, subliniind că e greșit să mergem pe calea „fanatismului religios”.>>

Cu alte cuvinte, Klaus Iohannis, minoritar etnic (sas) și religios (luteran) ne spune verde în față că, deși românii l-au votat ca președinte, el îi consideră intoleranți. Altfel, de unde această solicitare de „revenire la toleranță?”

Intoleranță și extremism o dovedesc toți cei care și-ar permite să ignore 3 milioane de semnături, care sunt expresia unei dorințe clar majoritare a românilor de protejare a familiei tradiționale, formată dintr-un bărbat și o femeie, și nu din doi bărbați sau din două femei (și de ce nu, în viitor, și dintre animale și oameni?).

Totuși, să nu ne așteptăm la nimic bun de la Iohannis din acest punct de vedere. Omul este rupt de realitate, iar acțiunile sale au arătat că face și alte jocuri, cât se poate de neromânești:

  1. Promisiunea făcută lui Erdogan că se va construi o mega-moschee în București, promisiune făcută la Istambul, la câteva zile după un atentat terorist major făcut de extremiștii islamiști în Europa;
  2. Promisiunea făcută lui Merkel, la Berlin, că România va primi imigranți musulmani fără număr;
  3. Obsesia de a scrie pe fiecare stradă că românii au omorât evrei, că românii sunt autori de holocaust, fără a sufla un singur cuvințel despre crimele uriașe făcute de evreii bolșevici împotriva României și a românilor;
  4. Iar astăzi, poziția lui publică în care îi declară, indirect, fanatici religioși pe cei care nu vor legalizarea căsătoriilor între homosexuali pe teritorioul României.

Bun președinte! Pentru alții însă…

Adrian Albu

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa
A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

19 Comments on Iohannis vrea familii homosexuale în România? Cică cele 3 milioane de persoane care au semnat pentru familia tradițională sunt fanatici religioși!!!

  1. Se vor casatorii intre homo sa reduca populatiei! // 20 octombrie 2016 at 10:42 // Răspunde

    Se incearca prin orice mijloc sa se reduca populatia tarii. Ne pun in situatia sa ne cautam un loc in lume! Iar casatoriile intre homo este un mod de a reduca populatia si sa ne degenereze!

    Klaus Iohannis si-a tradat alegatorii pe cei si-a pus speranta in el sa ne dea tara inapoi! In schimb el ne distruge identitatea nationala fiind in slujba dusmanilor Romaniei!

    • Deci dacă nu afirma asta sau se accepta modificarea Constitutiei, dintr-o data nu mai scade populația tarii iar cei cu orientare homosexuala vor reveni la normalitate și vor face copii? Dacă ar fi asa, ca o simpla lege sa modifice genetic oamenii, atunci as semna și eu o petiție de creștere a IQ-ului poate reușim sa avem mai multi oameni inteligenți in tara și nu doar 1% din populatie.

      • FATA IN FATA CU NECUNSOCUTUL 2015 04 06 // 20 octombrie 2016 at 11:43 // Răspunde

        Cei cu orientare homosexuala au interzis aceasta emisiune:

        FATA IN FATA CU NECUNSOCUTUL 2015 04 06

        https://www.youtube.com/watch?v=h3X3k1WcSgI

        Acesta este un videoclip in care se vorbeste despre importanta fundamentala a moralei si anumite aberatii care duc catre prabusire o societate care nu pune stavila tulburarilor comportamentale. Postarea nu este discriminatorie si poate fi considerata pamflet, asa cum este structurata.

        • Cei cu orientare homosexuala nu accepta sa avem o alta opinie! // 20 octombrie 2016 at 11:51 // Răspunde

          Cei cu orientare homosexuala nu accepta sa avem o alta opinie! In ce fel de democratie traim!
          De fapt am ajuns sa traim in dictara celor cu orientare homosexuala !

          Ei nu au niciun genom prin care sa-si revendice in mod cert aceste calitati care sunt patologice!

    • Ar trebui sa se studieze genocidurile facute impotriva romanilor! // 20 octombrie 2016 at 11:05 // Răspunde

      Ar trebui sa se studieze genocidurile facute impotriva romanilor! Sa se existe un Institut pentru asa ceva! Dar noi nu avem un presedinte care este al nu stim cui in orice caz nu este al romanilor!

      Romanii din afara granitelor au fost supusi unor exterminarii crude!

      Ungurii au secerat romanii din Transilvania!

      Sarbii au ucis romanii din Voevodina si Valea Timocului!

      Bulgarii au distrus romanii din Cadrilater!

      Rusii si ucrainienii au decimat romanii din Maramuresul istoric, Bucovina, Basarabia si Buceag!

      Iar noi dam banii tarii Institutului care declara ca românii sunt autori de holocaust, fara a preciza cit a platit Romania sa ajute pe evrei in acea perioada.

      Pai dupa cum se vede, pa cine nu lasi sa mori (adica pe evrei)nu te lasa sa traiesti!

      Asta este recunostiinta evreilor pentru ajutorul dat de Romania!

    • !De ce? …ai impresia ca te forteaza sa stai capra ? …sau ca tu ii sau oricine ii poate forta sa iubeasca femeile ? …gandire de om prost, indoctrinat de o societate defecta.

  2. Hehehe, s-ar putea ca abia asta sa fie piatra de mormant pentru regimul Securist, vandut SUA, care subjuga Romania, si pare ca vine la fix, acum, cant ticalosii se pregatesc sa-si bata joc de votul romanilor, din nou, si sa-l impuna pe ciupitul de varsat Ciolos ca premier. Asta s-ar putea sa ridice un tsunami care sa mature toata pleava tradatoare care s-a pus in fruntea tarii. Vor prinde curaj si lasii care misuna prin politica romaneasca…

  3. culmea e ca in astfel de articole se pun cele mai aberante si revoltatoare poze cu gay menite parca special ca momeala pentru homofobi ca sa invite la ura si commenturi. Celor de la cunoastelumea trist ca recurgeti la astfel de tactici ca sa starniti pareri si sa adunati vizite pe site. Ar trebui schimbat numele site-ului din cunoastelumea in „somnusor” . Daca ati pune o poza cu un cuplu gay la costum si cravata care se respecta si isi duc copilul la o scoala privata si ii asigura toate cele necesare nu s-ar mai potrivi cu viziunea voastra de lume in care oamenii gay sunt vazuti ca esecuri

    • ROMANIA, CA SODOMA SI GOMORA // 20 octombrie 2016 at 21:24 // Răspunde

      Oare se stie citi copii crescuti de cupluri gay ajung sa fie normali mental?

      Raspuns privind comentariul

      <>

    • Copil la scoala ????? Care copil ????? Ala care a fost facut de adevarata familie ????? Sau care a fost facut de doi tatici sau doua mamici??? Tu realizezi ca spui ?

    • Draga Alin, este adevarat ca un cuplu gay poate fi „la cravata si costum”, dar de unde sa aiba ei „copil pe care sa-l duca la scoala”?! Pentru a veni pe lume un copil este nevoie de un cuplu hetero. Adoptia unui copil de catre un cuplu gay este nu doar o anomalie, ci si un abuz! Ok, sa le oferim cuplurilor gay dreptul de a se casatori…dar totul sa se opreasca aici. Copiii sa-i aiba cine-i merita, pentru ca respecta legile Naturii. Si pe ale lui Dumnezeu.

    • Cam cum faceti si voi cand va referiti la crestini, sa va bateti joc de o tara intreaga, momeala pentru inculti ca sa invite la ura si „infierare” tovaraseasca, nu? Pentru ca, nu-i asa, crestinii sunt toti niste needucati, primitivi si inapoiati, babe si cocalari, adica in nici un caz medici, oameni de stiinta, artisi, scriitori, nu?

  4. Presedintele Romaniei vrea sa ne schimbe obiceiurile si „sa stam capra LEGAL”! De ce aceasta minoritate nu emigreaza in state unde activitatile si consecintele statutului de GAY sunt deja legiferate! Vai mama lor a copiilor infiati de familii de gay, o sa ne minunam ce educatie libertina vor avea!!! Imi este deja scarba de acesti oameni bolnavi spirituali!

  5. PentruInapoiati // 21 octombrie 2016 at 10:20 // Răspunde

    Mai oamenilor, nouă ne dispar 3h de pădure pe ora, ni se ia aerul de sub nas, avem familii care nu au ce pune pe masă, tineret din ce în ce mai prost educat. Puterile lumii se tachinează una pe alta la doi pasi de noi, iar România e carne de tun la periferia Europei. Iar pe voi cel mai tare va deranjează cine se fu** în cu* cu cine? Sunteți ultimii patetici.

  6. Prevad un scenariu sumbru: „un tanar provenit dintr-o familie gay” in boxa acuzatilor pentru un omor, iar un avocat fasnet vine in pledoaria finala cu un „argument zdrobitor”, inculpatul are sechele din copilarie, care cu timpul s-au agravat, va rog sa-i dati circumstante atenuante, provine dintr-o familie de gay!!

  7. Domnule Albu cred ca ai probleme psihice grave daca un indemn la toleranta fata de cei care nu sunt ca noi, d-ta il interpretezi dupa continul bolnav al mintii dumitale. Iohannis nu a spus niciodata ca vrea familii homosexuale in Romania. Asta a spus-o dumneata.

  8. Iohannis se pune bine si el cu cine poate pentru a mai avea voturi : // 21 octombrie 2016 at 21:19 // Răspunde

    Iohannis se pune bine si el cu cine poate pentru a mai avea voturi deoarece patriotii romani sunt deceptionati de activitatea lui antiromaneasca!

    Iohannis este sluga papusariilor:
    el latra la Putin si nu-i pasa de romanii nostri din Ucraina:

    http://meritocratia.ro/2016/10/ucraina-trimite-militari-de-etnie-romana-in-cele-mai-periculoase-zone-de-conflict-militarii-se-intorc-raniti-si-traumatizati-si-li-se-interzice-sa-vorbeasca-limba-romana/

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*