Noutăți

Interpretarea astronomică a semnelor de pe Tăblițele de la Tărtăria

Astronom DIMITRI OLENICI: În anul 1961 arheologul Nicolae Vlasa a descoperit la Tărtăria, jud Alba, trei plăcuţe de lut, datate în jurul anului 5300 î.Hr. Două dintre ele, una discoidală şi una dreptunghiulară,  sunt găurite și sunt acoperite cu semne.  A  treia are formă dreptunghiulară şi pe ea întâlnim stilizate un animal (capră), un simbol vegetal și un altul neclar.

Fig. 1 Tablitele de la Tartaria

Cea de formă discoidală, cuprinde patru grupuri de semne, despărțite prin linii. Este considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere adevărată. (Fig 1) Cercetătorul M.S.F.Hood găseşte o asemănare a semnelor de pe tăbliţele de la Tărtăria cu semne  de pe unele tăbliţe din Knosos şi Sumer (Fig. 2). O bună parte din semnele conținute pe acestea se regăsesc în literele conținute în inscripțiile arhaice grecești (dar și la scrierile feniciană, etruscă, italica veche, iberică).

Surpinzător este faptul că multe din ornamentele de pe casele din România, şi în special  pe cele  din Bucovina, se aseamănă cu simboluri întâlnite pe tăblițele de la Tărtăria.

Despre simbolurile de pe tăblițele de la Tărtăria s-au emis diverse ipoteze, unele de-a dreptul fanteziste,  problema nefiind încă încheiată. În continuare prezentăm şi noi o interpretare astronomică.

  1. Simbolurile plăcuţei discoidale

Din punctul nostru de vedere, pe tăblița circulară de la Tărtăria sunt cîteva semne care ar avea semnificație astronomică. Astfel, în cadranul I  (dreapta sus) identificăm creşterea  Lunii de la faza de Lună Nouă și o linie orizontală cu șase linii verticale.  Aceste linii seamănă cu însemnările de pe un răboj și ar putea fi un prim calendar în care descifrăm săptămâna de şapte zile. Cinci linioare sunt foarte clare, a șasea o putem considera  incizia mică de la capătul din dreapta al răbojului.

Dar să nu uităm că, în faza de Lună Nouă, Luna nu se vede pe cer, iar în faza de Crai Nou este abia vizibilă. Cele şase linioare verticale pot fi interpretate ca cele şase zile lucrătoare . Un argument, în favoarea acestei ipoteze, ar putea fi o remarcă a lui Martin Brennan, care, într-un studiu despre pietroglifele din valea Boyene din Irlanda, remarcă pe una din acestea șapte sori și un răboj asemănător răbojului de la Tărtăria Fig.3 (3)

În cadranul II vedem o scăriță cu trei trepte care se întâlnește și pe tăblițe din Mesopotamia și din Creta. Ornamente similare întâlnim astăzi și pe case din Bucovina.

În 2009, când m-am aflat în China, la Observatorul Astronomic din Shanghai, pentru experimente cu pendulul Foucault în timpul eclipsei de Soare din 22 iulie, l-am rugat pe dl. Chao Yuan Yang (fost astrofizician La NASA, de origine chineză) să vadă dacă găsește vreun înțeles în limba chineză a semnelor din Fig.2. Dumnealui mi-a spus că semnul care seamănă cu o scăriță cu trei trepte      este  ideograma pentru cuvintele Soare, Lună și duminică.

Fig. 4 Simbolul Soarelui pe o casă din Rădăuți similar unui simbol de pe plăcuța circulară de la Tărtăria

În cadranul III, observăm ceva care seamănă cu Luna în faza de Ultimul Pătrar, cu o rază laterală spre dreapta, semnul » (pe care, matematic, acum l-am citi mult mai mare) și un răboj cu două linii care, parcă ar vrea să ne spună că ceva se întâmplă de două ori. Posibil să se refere la fazele Lunii de Primul Pătrar și Ultimul Pătrar.

Semnul care seamănă cu Luna în fază de Ultimul Pătrar cu o linie orizontală îl putem considera semnul precursor al reprezentării  Lunii pe unele cruci din ornamentica creştină contemporană.Fig.4

Fig.4 Stilizarea Lunii pe un vas din cultura Cucuteni si pe o cruce de piatră din cimitirul din Grăniceşti jud.Suceava

În cadranul IV, observăm un semicerc peste care este un mic trapez, de la care pornesc în sus trei raze. Semne asemănătoare, însă inversate, cu razele în jos, sunt cu sutele pe casele din Bucovina. Mai mult, semnele bucovinene mai prezintă două arce de cerc laterale care sugerează producerea unei eclipse de Soare. Fig. 5

Fig. 5 Motivul eclipsei de Soare pe o casă din Sf . Ilie (azi cartier în Suceava) similar unui simbol de pe placa circulară de la Tărtăria

Tot în cadranul IV, vedem o semilună orizontală cu un disc deasupra, iar dedesubt o formă dreptunghiulară.

Un ornament asemănător am întâlnit la ușa de intrare într-o casă din  Corbasca, județul Bacău. Noi credem că acest ornament este o reprezentare a Universului în ansamblul său: jos – Pământul (în ornamentica populară, Pământul este reprezentat printr-un pătrat  sau un X simbolizând cele patru zări, sau puncte cardinale), la mijloc -lumea vie (plantele reprezentate prin cele trei raze), iar sus, cerul cu Soarele și Luna.Fig.6.

Fig. 6 Reprezentarea Universului pe o casă din Corbasca jud.Bacău

B Simbolurile plăcuţei dreptunghiulare mici

Pe plăcuţa dreptunghiulară mică vedem reprezentată o plantă care sugerează forma  bradului. Aceasta  ar putea simboliza Arborele Cosmic sau Pomul Vietii.  Alături o fiinţă bipedă şi o capră sau o oaie.  Această asociere se aseamănă izbitor cu una din imaginile din petroglifele din Karelia vechi de 5-6 mii de ani. Acolo este un lup, semnul Lunii şi un ren. Fig 7.

Fig.7 Lupul, Luna şi renul pe o pietroglifă din Carelia

Foarte interesant este faptul că un ornament solar de pe o casă din Costâna judeţul Suceava se aseamănă izbitor cu un ornament asemănător de pe o pietroglifă din Karelia. În ambele cazuri de la Soare porneşte un mănunchi de raze care seamănă cu o cravată Fig.8.

Fig. 8 Imaginea Soarelui pe o pitroglifă din Karelia şi pe o casă din Costâna ju.Suceava.

Aceste asemănări ne fac să ne punem întrebarea: Semnele prezentate mai sus au circulat din sud dinspre Carpaţi spre nord în Karelia sau invers ? Deocamdată nu ne putem pronunţa şi nici nu are sens.

C  Simbolurile plăcuţei dreptunghiulare  mari

Plăcuţa dreptunghiulară mare este împărţită în şase cadre. În cadrul din stânga sus vedem din nou semnul pentru Lună şi o frunză ca de salcâm. Acestea  ar putea fi puse in legătură cu trecerea timpului şi creşterea plantelor, un calendar agricol. Faptul că aceasta frunză este orizontală ar putea fi interpretat ca anotimpul toamna când cad frunzele.

În cele două cadre de dedesubt se afla un semn care seamănă cu litera Y şi o cupă. Semnul ca litera Y seamănă cu constelația Taurul care, în urma cu cca 6000 de ani , se vedea în serile  de toamnă în pozitie verticală spre orizontul estic. Atunci constelația Taurul era vizibilă pe cer toată noaptea. În intervalul 4000-2000 î.Hr. în constelația Taurul se afla punctual echinocțiului de primăvara, perioada respectivă fiind considerată perioada Taurului. Să nu uitm fapatul că în antichitate taurul era considerat simbolul puterii și fertilității și avem toate motivele să credem că acel Y reprezintă constelația Taurul.

Despre cupă încă nu ne putem pronunța. La mijloc întâlnim din nou o plantă –Pomul Vietii şi  capul unui animal.

Deasupra vedem două semne care ar putea să reprezinte păsări în zbor.

În partea  dreaptă, sus, distingem stilizate constelaţiile Pegas şi Andromeda iar dedesubt constelaţia Orion.

In încheiere  precizăm faptul că deocamdată acestea sunt doar ipoteze, dar,  având în vedere că astronomia este prima ştiinţă a omenirii, noi considerăm că semnele de pe tăbliţele de la Tărtăria au semnificaţie astronomică.  Din punctual nostru de vedere, tăblițele de la Tărtăria pot fi considerate un prim tratat de astronomie al omenirii.

Un text de DIMITRIE OLENICI

Bibliografie

1.Tăbliţele de la Tartaria – Wikipedia

  1. M.S.F.Hood, The Tartaria Tablets, Scientific American, May 1968
  2. Martin Brennan, The Boyenne Valley Vision, Knowth com.
  3. Dimitrie Olenici, Semne şi simboluri astronomice în ornamentica tradiţională din Bucovina, Editura Accent Print, Suceava, 2016

Precizare : Această ipoteză a noastră este publicată în volumul Sesiunea Naţională de Comunicări a Societăţii Române pentru Astronomie Culturală Timișoara 26 noiembrie 2017, ISSN 2601-5021,  redactor  Marc Eduard Frîncu , Editura Eurobit, An 1,2018.


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii