Noutăți

Internetul ne poate îmbolnăvi, la propriu!

Vești proaste dacă nu ați închis laptopul în ultimele trei zile. Un nou studiu a constatat faptul că persoanele care petrec mult timp pe internet au un sistem imunitar mai slab, deci șanse mai mari să se îmbolnăvească. Cercetătorii de la Swansea și Milano au studiat 500 de persoane adulte și au constatat că cei care au raportat o utilizare excesivă a internetului au avut 30% mai multe simptome de răceală și gripa decât cei care au raportat utilizarea moderată a internetului. Potrivit studiului, simptomele lor au fost influenţate de stresul suferit după deconectarea de la Internet. Această alternanţă de stres şi relaxare a condus la fluctuaţii ale nivelului de cortizol, un hormon care afectează sistemul imunitar.

„Am descoperit că impactul Internetului asupra sănătăţii oamenilor era independent de o varietate de alţi factori, precum depresia, lipsa somnului sau singurătatea, factori asociaţi de obicei cu un consum intens de Internet şi, de asemenea, cu o sănătate precară”, a declarat profesorul Phil Reed de la Universitatea Swansea.

Timpul mediu petrecut online de aceşti utilizatori era de şase ore zilnic. Totuşi, un procent mai mic au petrecut 10 ore pe zi online, în special pe site-uri social media. Sexul respondenţilor nu influenţează nivelul dependenţei de Internet. Totuşi, dacă femeile folosesc online-ul mai ales pentru social media şi shopping, bărbaţii prioritizează jocurile şi pornografia.

„Rezultatele cu privire la utilizarea internetului, pe lângă faptul că este un stereotip pe gen, nu au fost relevante la impactul acestuia asupra imunităţii. Nu contează pentru ce îl utilizezi, dacă îl utilizezi prea mult, eşti mai susceptibil la boli. Cu toate acestea, mecanismele responsabile pentru îmbolnăvire, pot diferi, în funcţie de cum utilizezi Internetul”, a declarat profesorul Roberto Truzoli de la Universitatea din Milano.

Descoperirile vin în completarea unui alt studiu care a scos la iveală faptul că persoanele care utilizează internetul mai mult decât necesar, devin impulsive după ce părăsesc mediul online. În 2013, cele două universităţi au mai descoperit că tinerii care folosesc internetul pentru perioade lungi de timp, pot suferi de simptome de sevraj similare persoanelor care fac abuz de substanţe narcotice.

sursa: https://metro.co.uk/2015/08/08/being-addicted-to-the-internet-makes-you-more-likely-to-get-sick-5332557/
traducere și adaptare: Radu Ungurenu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii