Noutăți

Inteligența artificială poate reda genul preferat de frumusețe. Pătrunzând în creier…

  •  
  •  
  •  

Un nou sistem de inteligență artificială se poate orienta după emisiile creierului pentru a determina ce tip de frumusețe preferă o persoană, relatează „Daily Mail”.

Dezvoltat în cadrul Universității din Helsinki, acest sistem demonstrează că o mașinărie poate identifica ce trăsături înseamnă frumusețe pentru o persoană, știut fiind faptul că aceasta este o noțiune subiectivă și ține de fiecare individ în parte.

Echipa de specialiști a efectuat teste pe un număr de 30 de voluntari pe care i-a pus în fața unui encefalograf, pentru a le înregistra undele cerebrale, apoi le-a arătat diverse imagini cu celebrități.

Participanții nu au avut nimic de făcut decât să privească pozele, cercetătorii având astfel posibilitatea să înregistreze „preferințele inconștiente”.

Apoi s-au încărcat datele într-un sistem dotat cu inteligență artificială, care a izbutit să recreeze imagini noi, după preferințele exacte ale celor care au privit imaginile.

În studiile noastre anterioare am realizat modele care puteau identifica și controla portrete simple, după culoarea părului sau după emoția afișată.

Atractivitatea a fost o temă mai complexă și implicit mai solicitantă, fiind determinată de factori culturali și psihologici, care joacă un rol major în subconștientul omului.

Am demonstrat, pe scurt, exactitatea acelui proverb care spune că frumusețea este în ochii privitorului”, detaliază specialistul Michiel Spapé.

Potrivit revistei IEEE Transactions on Affective Computing, o astfel de interfață poate interpreta preferințele utilizatorului dintr-o mare de imagini.

Prin interpretarea referințelor inconștiente, modelul cu inteligență artificială combină tot ceea ce o persoană percepe ca fiind atractiv și generează o imagine complet nouă”, explică specialistul Tuukka Ruotsalo.


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii