Noutăți

Insula Goree, prima închisoare a sclavilor din Africa de Vest. Condițiile inumane în care erau ținuți sclavii înainte de a fi vânduți în America

Gorée este o mică insulă situată în largul coastei Dakar, Senegal, la doar 2 km în larg. Aici a fost locul primei așezări europene din Africa de Vest și a servit mult timp ca un avanpost pentru comerțul cu sclavi. Se spune că dimensiunea mică a insulei (doar 45 de acri) a facilitat comercianților să-și controleze captivii, iar apele adânci din împrejur înăbușea orice încercare de evadare a acestora. Milioane de sclavi au trecut prin insulă spre drumul lor către America. Astăzi, insula are aproximativ 1.300 de locuitori și este un loc foarte liniștit. Nu există mașini, clădiri moderne și nici măcar poliție.

Primii coloniști ai insulei Gorée au fost marinarii portughezi care au sosit pe insulă în anul 1444. Olandezii au pus stăpânire pe loc în 1588, iar în următoarele două secole Gorée și-a schimbat de mai multe ori proprietarul. În 1817, Franța a preluat stăpânirea insulei și a păstrat-o sub controlul său până la independența Senegalului din anul 1960.

Între 1536 și 1848, insula era activă în comerțul cu sclavi din Atlantic. Tranzacțiile se realizauîn așa numitele “Casa de Sclavi”, construite de olandezi în 1776. Potrivit celor de la CNN, insula a avut în total 28 de case de sclavi. Astăzi, aceste construcții au fost transformate în muzee, putând fi vizitate de puținii turiști care se încumetă să ajungă în această parte a lumii.

goree-island-4[10]

goree2-640x372

La parterul caselor se aflau celulele de doar câțiva metri pătrați. Într-un asemenea loc erau ținuți între 15-20 sclavi bărbați. Celulele pentru femei și copii erau amplasate într-o altă parte a casei. Fetele tinere erau adesea ținute separat pentru vânzare sau plăcerea comercianților. Așezați cu spatele la perete, legați în jurul gâtului și a brațelor, prizonierii stăteau în aceste condiții în jur de trei luni, până venea cineva să îi achiziționeze. Odată pe zi erau hrăniți și li se permitea să meargă la toaletă. Condițiile erau unele îngrozitoare și de neimaginat pentru zilele noastre.

ile_de_goree___old_prison_at__dutch__slave_house_by_rvdz-d5sbwty House-of-Slaves goree-island-11[2] goree-island-7[2] goree-island-10[5] goree-island-12[6]

sursa: http://www.amusingplanet.com/2014/09/goree-island-senegals-slave-trade-center.html

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii