Noutăți

INFORMAȚII INEDITE: Precursorii lui Mihai Viteazu, în „proiectul” Unirii: Petru Rareș, Giovanni Batista Castaldo și Sigismund Bathory

Articol preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare): Personalitatea care a consacrat ideea de unire a Transilvaniei cu Ţara Românească şi Moldova a fost, bineînţeles, Mihai Viteazu. Unirea realizată de el nu a fost doar o cucerire militară, ci și conducere administrativă, cu impunerea aferentă de taxe și impozite. Conștiința unității de neam și limbă avea însă circulație în spațiul românesc încă din secolul al XV-lea, ceea ce i-a determinat pe mai mulți precursori să încerce și o realizare politică în fapt. Unii dintre aceștia nici măcar nu erau români, dar aveau documentația faptului că acest teritoriu purtase cândva numele de Dacia și fusese locuit de strămoșii populației românești actuale. Într-un articol publicat pe site-ul Istoriaromaniei.com, Octavian Radu face o trecere în revistă a acestor precursori ai Unirii care l-au „premeditat” pe marele unificator Mihai Viteazu.

„Ieste de osul lui Ștefan vodă”. Primul dintre acești precursori a fost voievodul moldovean PETRU RAREȘ. Acesta ajunsese pe tronul Moldovei cu ajutorul micii boierimi, al târgoveților și al răzeșilor, dar și prin voința predecesorului său, Ștefăniță Vodă, care, așa cum scria cronicarul Grigore Ureche, „aflându-se bolnav la Hotin au lăsat cuvântul, că dacă va săvârși el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareș”. Fapt este că în ianuarie 1527, „boierii și țara”, după detalierea lui Grigore Ureche, în care rolul elegibil efectiv îl aveau dregătorii din sfatul domnesc, ținând seama de dorința domnului defunct și luând în considerare dovezile care arătau că „ieste de osul lui Ștefan vodă”, l-au ales domn al Moldovei pe Petru Rareș, la 20 ianuarie 1527, în cetatea de scaun a Sucevei. În 1529, acesta a cucerit o mare parte a Transilvaniei iar în Ţara Românească l-a pus domn pe ginerele său, Vlad Înecatul. Iar el stăpânea Moldova.

Contextul geopolitic, după bătălia de la Mohacs. În privința Transilvaniei, contextul istoric părea să-i ofere domnitorului moldovean o oportunitate unică. Așa cum se știe, cu o jumătate de an înainte, avusese loc celebra bătălie de la Mohacs, în care forțele Regatului Ungariei, conduse de arhiepiscopul Pál Tomori și de regele Ludovic al II-lea (în vârstă de 20 de ani), au fost nimicite de sultanul Suleiman Magnificul. Ungaria a fost transformată în pașalâc turcesc și avea să rămână așa până la 1699 când, în urma tratatului de la Karlowitz, avea să intre în componența Imperiului Habsburgic. Transformarea Ungariei în pașalâc turcesc nu s-a repercutat însă și asupra principatului Transilvania. Autonomia acestuia a fost recunoscută de Imperiul Otoman, Transilvania având același statut, respectat de turci, ca și Țara Românească și Moldova. Suleiman Magnificul a înțeles, probabil, după cele 20 de înfrângeri suferite în confruntarea cu domnitorul Țării Românești Radu de la Afumați (1522-1526), că puterea militară a celor trei principate (Moldova, Țara Românească și Transilvania) nu-i poate permite cucerirea acestora, fiind mult mai înțelept să accepte plata unui tribut în schimbul păcii cu acestea. Adaug, ca o paranteză că, începând cu bătălia de la Mohacs (1526) și până la tratatul de la Trianon (1920), Ungaria nu a mai fost stat de sine stătător, cu capitală proprie (doar sub forma dualismului austro-ungar, începând din 1867). A fost, cu alte cuvinte, o țară asistată.

Revenind la Petru Rareș, în primii ani de domnie acesta a întrețin ut relații bune atât cu Regatul Poloniei, cu care a încheiat, în 1527, o convenție comercială și un tratat de alianță ce prevedea sprijin reciproc, în cazul unui atac turcesc, cât și cu Regatul Ungariei, păstrând astfel domeniile din Transilvania pe care le deținuse și Ștefan cel Mare. De asemenea, a stabilit raporturi de prietenie și cu Țara Românească, căsătorindu-și una dintre fiice, Ana, cu voievodul Vlad Înecatul.

Înfrângerea lui Ferdinand de Habsburg. Între timp, în Transilvania se petreceau evenimente importante care nu puteau să-l lase indiferent pe voievodul Moldovei. După dezastrul de la Mohács, coroana regatului Ungariei (partea ce mai rămăsese necucerită încă de Imperiul Otoman) era disputată de Ioan Zápolya, voievodul Transilvaniei, supus turcilor, și de Ferdinand de Habsburg, fratele împăratului Carol Quintul. Petru Rareș socoti că ar fi momentul potrivit pentru a interveni în Transilvania sfâșiată de luptele dintre cei doi pretendenți la tron, pentru a-și consolida stăpânirea domeniilor moștenite de la Ștefan cel Mare (Cetatea Ciceu și Cetatea de Baltă) și chiar a extinde aceste posesiuni. În vara anului 1529, la solicitarea lui Ioan Zápolya, el a pătruns în Ardeal și a asediat cetatea Bistrița (aceasta, și celelalte cetăți săsești, îndeosebi Sibiul și Brașovul, trecuseră de partea lui Ferdinand). La 21 octombrie 1529, Petru Rareș l-a învins, la Feldioara, pe Ferdinand de Habsburg, capturând, printre altele, și 50 de tunuri mari „de spijă” (fontă).

A avut Petru Rareș conştiinţa Unirii? După care, le-a impus brașovenilor o contribuție de război de 4.000 de florini (sumă foarte mare pentru acea epocă) și supunând definitiv și cetatea Bistrița. Dându-și însă seama care sunt, de fapt, intențiile lui Petru Rareș (extinderea posesiunilor acestuia și ocuparea întregului Ardeal), Ioan Zápolya îl somează pe Rareș să părăsească Transilvania, amenințându-l cu represalii din partea aliaților săi, turcii. Petru Rareș a fost nevoit astfel să se retragă din Ardeal, dar cu o pradă de război consistentă, rămânând ca ideea de a uni cele trei principate să fie reluată de alții, în vremuri viitoare.

Octavian Radu consideră însă că lui Petru Rareş i-ar fi lipsit ideea sau conştiinţa Unirii şi nici n-a avut inspiraţia de a se declara stăpîn peste cele trei teritorii. Fără această idee, nu a intrat în istorie ca întregitor… Istoricul Mircea Dogaru îl contrazice însă, afirmând că Petru Rareș nu a fost străin de ideea Unirii (aceasta având în epocă o circulație mult mai mare decât credem noi astăzi), dar nu a dispus de resursele necesare de a o realiza.

certitudinea 5

Căutați nr 5 al ziarului CERTITUDINEA în toate chioșcurile de ziare din țară și la magazinul LUPUL DACIC din Centrul Vechi al Bucureștiului, pe strada Smârdan nr 28

Strategiile unui condotier asasin. Al doilea unificator a fost, sesizează Octavian Radu, un condotier italian! Numele acestuia este  GIOVANNI BATISTA CASTALDO, marchiz de Casano, născut în Italia şi ajuns nobil în urma faptelor sale de arme. Astfel că, pe lîngă titlul de general, a primit şi titlurile  de Conte de Piadena (numit de Carlo Quintul în 1545), Senior de Binasco, Rezzana, Caldignaia, Sibiu şi Binanouva.

Acest Castaldo era deja, în 1546, general în armata împăratului Carol al V-lea, care se afla, în 1551, în fruntea armatei austriece, cînd aceasta a ocupat, pentru cinci ani, Transilvania.

Imperiul otoman era implicat, în această perioadă, într-un război greu în Asia, iar Castaldo ştia că poate face multe în zonă fără să se teamă de o ripostă imediată a turcilor. Aşa că, pe lîngă treburile administrative, militare şi politice din Transilvania (de pildă a întărit cetatea Sibiului, construind turnul Haller, turn de apărare care există şi astăzi). Tot el este și cel care, în noaptea dintre 16 și 17 decembrie 1551, împreună cu o ceată de mercenari austrieci, l-a asasinat, la Vințul de Jos,  pe guvernatorul Transilvaniei, cardinalul Gheorghe Martinuzzi.

În acele împrejurări tulburi, Castaldo s-a ocupat şi de Moldova şi Ţara Românească. Astfel, în 1552, l-a înlăturat de pe tronul Moldovei pe Ştefan Rareş, iar de pe tronul Ţării Româneşti pe Mircea Ciobanul, punînd în locul lor “locotenenţi” români, vasali pe care i-a pus sub autoritatea împăratului.

Orgolios şi încîntat de realizarea sa, Castaldo s-a autointitulat „Daciae Restitutori Optimo”, adică unificator al vechii Dacii. Mai mult, Castaldo a şi bătut o medalie în care, bineînţeles, apare chipul său înconjurat de textul în latină „Ioan Baptista Castaldus comandant suprem” iar pe revers imaginea sa în costum antic roman, întinzând mâna unei femei aşezate, simbolizând Dacia şi înconjurat de textul, tot în latină: „Restauratorul cel mai bun al Daciei”.

Treaba asta nu a durat prea mult, astfel că, în 1556, Castaldo părăseşte Transilvania cu coadă între picioare, nu înainte de a pierde şi Moldova, şi Ţara Românească.

O Dacie maghiară, concepută de un dușman al românilor. Al treilea „unificator” a fost SIGISMUND BATHORY. Ceea ce făcuse Castaldo cu cîteva zeci de ani înainte, l-a inspirat pe acesta, aşa că, prin intrigi şi trădare, a urmat aceeaşi idee.

A încheiat, în 1595, un tratat, la Praga, cu împăratul Rudolf, în care a solicitat să fie numit „principe al Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti” ceea ce s-a şi întîmplat, în scris. Faptul că proiectul să de unire a provinciilor românești purta denumirea de „planul dacic” (ceea ce însemna recunoașterea existenței și continuității românilor în Transilvania, încă de pe vremea dacilor îi pun și astăzi în încurcătură pe depții teoriei „spațiului vid”. Pe de altă parte, „planul dacic” atestă existența și circulația ideii de unire ca refacere a unui teritoriu de mare prestigiu istoric (Dacia) chiar și la nivelul și în mediul dușmanilor existențiali ai românilor….

Așadar, Sigismund Bathory realizase un fel de unire înconcept, adică „pe hîrtie”. Dar de la „scriitură” până la faptă a curs multă apă pe Mureş. Mai întîi a pus mînă pe Moldova, dar nu prin luptă, ci prin trădare. Hatmanul Ştefan Răzvan l-a arestat pe domnitorul Aron Vodă şi l-a trimis la Alba Iulia. Ca să scape de Aron Vodă, Sigismund l-a otrăvit… tot la castelul din Vințul de Jos unde, cu peste 40 de ani în urmă, Castaldo îl asasina pe cardinalul Martinuzzi!

MIHAI VITEAZU,„Serenissim principe al Transilvaniei, Valahiei şi Moldovei”

A venit şi rîndul Țării Româneşti. Aici era mai greu, pentru că deja voievod era MIHAI VITEAZU, excepțional militar şi diplomat.

Dar oricât de bun ar fi fost Mihai, puterile lui nu erau atât de mari şi avea nevoie nepărat de o alianţa cu Transilvania, pentru a lupta împotriva turcilor. În 1595, delegaţia boierilor munteni, trimisă de Mihai Viteazul să semneze un tratat de alianţa cu Sigismund, îl cam trădează pe voievod semnând, de fapt, un tratat de vasalitate, în care el urma să fie doar un subaltern al lui Sigismund, în timp ce acesta era numit „principe al nostru şi domn al Ţării noastre Transalpine şi rege ereditar al nostru”. A fost însă singura formă prin care Mihai şi-a asigurat alianţa cu Sigismud şi cu ajutorul lui a câştigat bătălia de la Giurgiu.

Sigismund avea acum toate actele în regulă ca domn al Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti. Numai actele, deoarece „unirea” sa n-a fost una de facto şi nici n-a avut timp să fie. În iulie 1595, a bătut chiar medalii cu titlul de „Serenissim principe al Transilvaniei, Valahiei şi Moldovei”, iar portretele sale din această vreme poartă aceeaşi titulatura.

În 1596, Sigismund Bathory este nevoit să renunţe la tron şi la „unirea” lui (construită prin intrigi, trădări, asasinate şi alianţe militare) se pierde.

În schimb, domnul Ţării Româneşti, Mihai, îşi începe de-acum ascensiunea fulminantă. Spre deosebire de predecesorii săi, Castaldo (care avea în spate cea mai puternică armata imperială) şi Sigismund (care s-a folosit doar de mijloace perfide) el devine domn al celor trei ţări româneşti prin forţe proprii: o realizare remarcabilă a unui domnitor dintr-o ţară mică, înconjurată de trei mari puteri (Turcia, Austria, Polonia). Ceea ce-l diferenţiază pe Mihai de toţi predecesorii săi în privinţa ideii de unire a celor trei provincii era conştiinţa istorică de neam, pe de o parte, şi o înalta conştiinţa europeană, pe de altă parte. N-a fost un aventurier, aşa cum se scrie pe la colţuri, şi nici un personaj animat de dorinţa de îmbogăţire. Corespondenţa sa diplomatică (veritabil jurnal de război) stă mărturie în acest sens.

(Ca o curiozitate, după moartea lui Mihai Viteazul, generalul Basta i-a închis pe câţiva italieni credincioşi voievodului şi apoi i-a ucis în….castelul Martinuzzi din Vințul de Jos..)

Adaptare de Miron Manega 

Surse: site-ul DIN ISTORIA ROMÂNIEI, Wikipedia


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on INFORMAȚII INEDITE: Precursorii lui Mihai Viteazu, în „proiectul” Unirii: Petru Rareș, Giovanni Batista Castaldo și Sigismund Bathory

  1. Este interesant momentul tradarii lui Petru Rares si capturarea sabiei lui Stefan cel Mare.Daca nu ma insel atunci s-a petrecut evenimentul.Ce ar fi insemnat daca moldovenii s-ar fi confruntat totusi cu turcii si indiferent de rezultat ar fi avut timp sa evacueze din cetatea Sucevei tezaurul Moldovei?Sper sa nu ma insel in priviinta acestor evenimente.
    Merita tratat subiectul cu o mai mare atentie?

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii