Noutăți

Informații inedite: KARL MARX despre agresiunile rușilor împotriva românilor

 Articol preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul LUPUL DACIC, deschis în Centrul Vechi al Bucureștiului, pe strada Smârdan nr 28):

K. Marx: „Insemnari despre români – Manuscrise inedite”, București, 1964:

  • „Limba română e un fel de italiană orientală. Băștinașii din Moldo-Valahia se numesc ei înșiși români; vecinii lor îi numesc vlahi sau valahi”.
  • „Românii din Transilvania sunt opriți să poarte haine și pantaloni de postav, cizme, pălărie mai scumpă de un florin și cămașă de pânză fină. Ei erau numiți „plebea vagabondă”, deși formau 2/3 din populație, în timp ce ungurii, sașii, secuii, grecii, armenii formează la un loc cealaltă treime. Principiul fundamental al legii maghiare: Nobilitas Hungaria est… În Dieta din 1847 s-a manifestat cel mai injurios dispreț față de români: a topi toate naționalitățile cu naționalitatea maghiară”.
  • „Fără românii din Transilvania, comandați de Iancu, rușii nu ar fi fost în stare să se măsoare cu Bem-Kossuth care a respins cu dispreț propunerile românilor, dar au fost bătuți admirabil de Iancu”.
  • „Rușii, vreo zece mii, nu pierd ocazia și intervin și ei în Transilvania, în februarie 1849, unde jefuiesc vârtos și copios. La fel au intrat în Moldova și Țara Românească în 1848. Nu mai puteau să stea în stepele lor de „grija” românilor…”
  • „Rusia a obţinut pentru ea însăşi cedarea a aproape ½ din Moldova, provincia Basarabia. Convenţia de la Akkerman (în 1826) şi tratatul de la Adrianopol n-a conferit Rusiei nici un drept de suveranitate. Art. 5 al tratatului de la Adrianopol: „Principatele Moldovei şi Ţării Româneşti, plasându-se prin capitulaţie sub suzeranitatea Înaltei Porţi, şi Rusia garantând prosperitatea lor, îşi vor păstra toate privilegiile şi imunităţile…”
  • „Administrația rusească din toate județele Basarabiei a ordonat sa fie arse orașele și satele în momentul apropierii inamicului. Acest ordin este cu atât mai ridicol, cu cât, dupa cum rușii înțeleg prea bine, românii basarabeni nu vor regreta plecarea lor mai mult decat românii din Valahia și Moldova…”
  • „Țăranul român din Basarabia nutrește pentru «muscal» numai ură”
  • „A fi suspectat de a nutri sentimente patriotice era egal cu a fi exclus din funcţiuni publice. Servilitatea faţă de interesele Rusiei era un titlul de promovare…”.
  • „Au fost excese groaznice. Contribuții de tot felul în produse, furaje, vite, corvezi, hoții, omoruri etc. Bărbați și femei au fost înhămați la care cu vizitii cazaci care nu-și cruțau nici bâta și nici vârful lăncii. Peste 30.000 de români fură smulși de la munca câmpului pentru a servi ca animale de muncă. Kutuzov declara cu cruzime: Vi se lasă ochii ca să puteți plânge!”. (Despre războiului ruso-turc din 1828-1829, când 150.000 de ruși au invadat Țările Române)
  • „Abia au plecat austriecii din Țara Românească și rușii lui Suvorov au intrat. Țara este dată pradă focului și jafului de către acesta. Dacă mai înainte doar turcii și habsburgii dominau principatele românești, începând cu ocuparea Crimeii de către ruși (1787), vecinătatea rusă devine cel mai mare și mai dezastruos pericol pentru Țările Române.” (Despre invazia rușilor, după ocuparea Crimeii de către Ecaterina a Rusiei la 1787)

Ziarul este disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul LUPUL DACIC, deschis în Centrul Vechi al Bucureștiului, pe strada Smârdan nr 28


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii