Noutăți

Incredibil: O broască țestoasă fosforescentă, descoperită în Oceanul Pacific (video)

O broască țestoasă fosforescentă din specia Hawksbill, a fost descoperită în apropierea insulelor Solomon, din Oceanul Pacific.

Alexander Gaos, director al asociației ce se ocupă de salvarea aceste specii: „Studiez de foarte mult timp aceste ţestoase şi nu cred că a mai văzut cineva, vreodată, aşa ceva.Este cu adevărat impresionant!”

Descoperită de biologul marin David Gruber, de la City University din New York, broasca țestoasă extrem de rară, a fost filmată și va apărea într-un documentar realizat de prestigiosul canal de documentare Național Geographic. „Este de-a dreptul dificil să studiem aceste ţestoase, deoarece au rămas foarte puţine şi sunt foarte bine protejate și greu de găsit.”, a declarat acesta.

Nu se cunoaște, cel puțin în prezent, cauza ce duce la această biofluorescenţă a exemplarelor din această specie. Caracteristica este totat diferită față de bioluminescenţă (abilitatea animalelor de a produce propria lumină), ce se realizează prin intermediul unor reacţii chimice sau prin intermediul unor bacterii care emană lumină.

sursa:sciencealert.com

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii