Noutăți

Înainte de a se dedica cinematografiei, ILARION CIOBANU – actorul care a jucat în rolul DACULUI GERULA, a fost marinar, hamal, dar și… sportiv de performanță

Despre Ilarion Ciobanu (1931-2008), se spune că este, între actorii români, singurul care s-a dedicat flimului, în mod exclusiv. Arta teatrală nu l-a atras niciodată, nici măcar ca spectator! Marele actor, care a jucat în roluri memorabile precum Gerula (în filmul Columna), cârmaciul Gherasim sau Stroe Buzescu, s-a remarcat, cândva, și în domeniul sportiv. După o activitate cinematrografică remarcabilă, Ilarion Ciobanu a trecut în neființă la începutul toamnei anului 2008 și, așa cum a dispus în timpul vieții, trupul său a fost incinerat. Cenușa sa a fost aruncată în valurile Mării Negre.

e

Cel care avea să devină cunoscut publicului românesc prin multitudinea de roluri jucate, dar mai ales prin înzestrările actoricești, s-a născut peste în județul Tighina (România Mare), la 28 octombrie 1931. În tinerețe a lucrat în mai multe domenii și n-a ocolit munca fizică grea, care i-a fortificat caracterul și l-a familiarizat cu medii care i-au conferit naturalețe și spontaneitate, în ulterioara carieră de actor.

Ilarion Ciobanu a lucat ca miner, agricultor, săpător manual, pescar, hamal, marinar, șofer de basculantă,  tâmplar, redactor de revistă. După atâtea meserii, și-a încercat norocul la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie, unde a fost admis, dar pe care nu l-a mai absolvit. Motivul? A pus studiile actoricești pe planul doi, fiind prea ocupat cu… actoria. Era o perioadă în care se făceau filme, nu glumă!

f

În rugby, Ilarion Ciobanu a debutat în anul 1948, la Știința București, de unde s-a transferat la clubul Dinamo. Pe când juca rugby, Ilarion Ciobanu era considerat un înaintaș redutabil, deosebit de puternic. Debutul său în cinematografie a avut loc relativ târziu, la vârsta de 30 de ani, după ce muncise ani de zile în cu totul alte domenii.

Primul său film a fost „Setea”, în care a jucat alături de alți doi inegalabili actori ai României: Amza Pelea și Ion Besoiu. După această primă producție, s-au succedat zeci de filme, în care a interpretat roluri principale.

Printre filmele în care a interpretat roluri memorabile se numără: Răscoala (1965), Baltagul (1969), Asediul (1970), Mihai Viteazul (1971), Dimitrie Cantemir (1973), Nemuritorii (1974), Pe aici nu se trece (1975), Toate pânzele sus (1977), Pentru Patrie (1978), Ecaterina Teodoroiu (1978), Iancu Jianu – zapciul (1980), Iancu Jianu – haiducul (1981).

c

Pentru activitatea sa în cinematografia românescă, lui Ilarion Ciobanu i s-a conferit, în anul 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor și tot în acel an i s-a acordat și Premiul de Excelență, în cadrul Festivalului Internațional de Film – București.

Filmul „Columna”, produs în 1968, a fost o co-producție româno-germană. Acțiunea peliculei – care s-a clasat pe locul șapte, între cele mai vizionate filme produse în România, se petrece atât în perioada războiului pe care romanii l-au dus pentru cucerirea unei părți din Dacia, cât și după transformarea teritoriului cucerit în provincie romană.

d

În „Columna”, Ilarion Ciobanu a jucat rolul lui Gerula – neînfricat luptător dac și adversar tenace al invadatorilor romani. La un moment dat, în dorința sa de a-i vedea alungați pe barbarii care pătrunseseră pe pământul Daciei, dacul Gerula s-a văzut nevoit să colaboreze, vremelnic, cu romanii, dar a rămas ferm în dorința sa de a-și vedea țara liberă și de a-l pedepsi pe Tiberius, comandantul roman din cauza căruia Regele Decebal își pusese capăt zilelor, pentru a evita să fie capturat. La momentul oportun, Gerula se duelează cu Tiberius și reușește să-l doboare!

Dacă facem abstracție de faptul că sunt promovate câteva clișee și dogme istorice predominante în epoca socialistă, filmul este o producție cinematografică captivantă, cu scene emoționante, în vreme ce prestația actoricească a lui Ilarion Ciobanu este excepțională, rolul dacului Gerula potrivindu-i-se perfect, datorită sobrietății sale naturale și a caracterului hotărât, energic, al acestui mare actor autohton.

a

Ilarion Ciobanu era un bărbat dur, puternic, dintr-o bucată. Se povestește, de altfel, că în timpul filmărilor pentru „Columna”, actorul american Richard Johnson (cel care a interpretat rolul comandantului roman Tiberius) era cât pe ce să facă cunoștință cu pumnii formidabilului nostru artist. Adesea, Ilarion Ciobanu refuza să fie dublat de cascadori în scenele dificile și nu se temea să critice partidul comunist, cu glas ridicat.

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: adevarul.ro, wikipedia.org


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii