Noutăți

În România s-a descoperit o nouă și interesantă specie de pasăre, provenită din zona mediteraneană. Despre ce pasăre este vorba?

Știați că între sărbătorile tradiționale românești există și… Ziua Cucului? Ziua Cucului coincide cu Buna Vestire, deci se sărbătorește, în fiecare an, la 25 martie. La 25 martie țăranul român considera că vine primăvara cu adevărat și tot el credea că de Buna Vestire cântă cucul prima dată, în fiecare an. Cucul este considerat o pasăre siguratică și un vestitor al primăverii.

Se pot umple pagini întregi cu informații legate de credințele nutrite de către străbunicii noștri în legătură cu această pasăre pe care toată lumea a auzit-o, dar mai puțini – chiar și dintre cei care au trăit la sat – au și văzut-o. Printre cei care știu prea bine cum arată un cuc se numără ornitologii.

De curând, Societatea Ornitologică Română a anunțat, chiar de Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare, că fauna țării noastre s-a îmbogățit cu… o nouă specie de cuc. Este vorba despre cucul pestriț (Clamator glandarius). Cel care a făcut interesanta descoperire, pe 6 mai, este un turist neamț, pe nume Rolf Nessing. La aflarea veștii, ornitologii români au dorit să verifice dacă, într-adevăr, cucul pestriț și-a găsit sălaș și pe meleagurile noastre. Așa că au plecat în căutarea sa!

Ciprian Fântână, directorul de conservare al Societății Ornitologice Române, relatează: „Observația ornitologică le aparține unor turiști germani care vizitau Dobrogea pentru birdwatching. Noi am aflat de pasăre de la domnul Lou Bertalan și luni, pe 8 mai am fost pe teren, la Gura Dobrogei, pentru a vedea specia. Eram un grup de patru persoane: Szabó József jr., Ambrus László, Sebastian Bugariu și cu mine. Ne-am împărțit în echipe de doi și am cercetat valea râului Vistorna, o echipă a plecat în aval, în timp ce cealaltă echipă căuta în amonte”.

c

Cercetătorii au reușit, în cele din urmă, să găsească o astfel de „rara avis”. Iată ce mai declară directorul de conservare al Societății Ornitologice: „Inițial, am auzit pasărea de la distanță, dar am crezut că este chemătoarea (sunetul folosit de colegi pentru a stimula pasărea) colegilor care, înțelesesem eu, căutau pasărea pe malul opus al pârâului, când de fapt ei căutau în avalul pârâului. După reunirea grupului și clarificarea situației, ne-am întors la locația unde auzisem cântecul și după aproximativ cinci minute pasărea a fost găsită”.

După cum relatează ornitologii români, cucul pestriț provine din zona Mării Mediterane și preferă să își depună ouăle mai cu seamă în cuiburile de coțofană. Este o pasăre inteligentă, se pare, de vreme ce reușește să le păcălească pe șiretele coțofene. În timp ce masculii distrag, cu iscusință, atenția coțofenelor, femelele de cuc pestriț își depun ouăle în cuibul acestora. Cucul pestriț se dovedește mai „milos” decât cucii autohtoni (Cuculus canorus). Progeniturile sale nu elimină din cuib puii păsării gazdă. Totuși, fac tot posibilul spre a fi hrăniți mai bine decât aceia.

Cucul pestriț, venit la noi din zona mediteraneană, este o pasăre destul de mare, având dimensiuni superioare față de „cucul românesc”. Poate ajunge la o lungime de aproape 40 de centimetri. Are un moț caracteristic și emite sunete ce diferă de cele ale cucilor din specia băștinașă. „Cântecul” său aduce mai degrabă cu acela al exemplarelor tinere de ciocănitoare! Cuc pestrit

Sursa: Societatea Ornitologică Română

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on În România s-a descoperit o nouă și interesantă specie de pasăre, provenită din zona mediteraneană. Despre ce pasăre este vorba?

  1. …si eu care credeam ca ride de mine!Adica,cum naiba,mai!?Cucul-batut-in-cap sau cucul bilbiit!!!Nu mai inteleg nimic!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii