Noutăți

În orașul Puebla din Mexic turiștii pot coborî în interiorul unui fost gheizer. Cum arată în adâncime? GALERIE FOTO

În orașul Puebla din Mexic se află o formațiune naturală similară unui mic con vulcanic, numită Cuexcomate, care era descris, în trecut, drept „cel mai mic vulcan din lume” – lucru nu tocmai corect. Chiar dacă nu este un veritabil vulcan, Cuexcomate reprezintă o formațiune geologică extrem de interesantă care… s-a format datorită unui vulcan.

Vulcanul Popocatepetl

Vulcanul Popocatepetl

De fapt, Cuexcomate reprezintă o structură naturală formată prin activitatea unui gheizer, azi devenit inactiv. Cuexcomate este un cuvânt care face trimitere la nămol, în limba nahuatl, vorbită de către azteci. Cercetătorii consideră că gheizerul a luat naștere în urma unei erupții masive a grandiosului Popocatépetl, un impresionant vulcan activ al Americii și cel de-al doilea vârf din Mexic, ca înălțime, la cei 5462 de metri ai săi.

2

Acea puternică erupție a vulcanului Popocatépetl, petrecută cu aproape 1000 de ani în urmă, a determinat apariția interesantei formațiuni Cuexcomate, antrenând modificări la nivelul izvoarelor subterane. Apa încălzită a trecut prin straturile de calcar mezozoic și compuși de silicat, iar în drumul său către suprafață a creat, cu timpul, un relief înalt de 13 metri și lat de 23 de metri, care seamănă foarte mult cu un con al unui mic vulcan.

4

„Conul vulcanic” este gol la interior și, în partea sa de sus există o deschidere de 8 metri, în care s-a instalat o scară spiralată de metal, care permite turiștilor să coboare în interior. Mulți dintre noi ar fi teribil de curioși să vadă cum arată în interior un gheizer inactiv. Formațiunea a stârnit curiozitatea și fascinația băștinașilor încă de la apariția sa. Există indicii că la Cuexcomate au avut loc ritualuri magice și religioase ale aztecilor. Este un reper natural cu totul deosebit!

b

5

6

1

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: www.amusingplanet.com


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on În orașul Puebla din Mexic turiștii pot coborî în interiorul unui fost gheizer. Cum arată în adâncime? GALERIE FOTO

  1. Daca era in Romania era plin de gunoi 🙂

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*