Noutăți

În curând va fi construit, la Timișoara, „primul zgârie nori din România”. Ce înălțime va avea?

Ziarul Evenimentul Zilei ne anunță că în curând vor începe lucrările de construire ale „primului zgârie-nori din țara noastră”. Clădirea, a cărei construire va debuta imediat ce primăvara își va intra în drepturi, se va afla în Timișoara. Noua clădire din orașul de pe Bega va avea, potrivit sursei specificate, o înălțime impresionantă, de 155 de metri. Va fi o clădire de birouri, care va face parte dintr-un ansamblu vast, numit „Openville”.

Președintele companiei care va dezvolta proiectul a declarat, potrivit ziarului Evenimentul Zilei, că: „Openville va fi un centru urban activ, care va crea o experienţă unică în regiune: va reprezenta cel mai bun loc din oraş în care să lucrezi şi o destinaţie aparte de socializare şi relaxare, unde te poţi recreea, fie la cumpărături, restaurante şi cafenele, fie în aer liber, în parcul de 55.000 mp...”

De acum, timișorenii vor avea încă un motiv de mândrie. Cea mai înaltă clădire din România se află, în acest moment, în București și are 137 metri. Multă vreme, cea mai înaltă clădire din Capitală și din România a fost „Casa Scânteii”, astăzi „Casa Presei Libere”, cu ai săi 104 metri. Interesant este, în acest context, că din anul intrării României în Cel de-al Doilea Război Mondial (1941) și până dincolo de jumătatea secolului XX (până în anul 1956), cea mai înaltă clădire din România a fost tot una aflată Timișoara. Este vorba despre Catedrala Mitropolitană, cu înălțimea de 90,5 metri.

b

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse:

Evenimentul Zilei

– wikipedia.org

Imagini: captură YouTube (Openville Timisoara)


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on În curând va fi construit, la Timișoara, „primul zgârie nori din România”. Ce înălțime va avea?

  1. Pe orizontală am dat kickz, acuma încercăm pe verticală. Va trebui ca DNAul să-și dubleze efectivele.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*